Prefectura Argeș își menține poziția: hotărârile privind taxarea traficului greu la Căteasca, considerate nelegale

Prefectura Argeș își menține poziția: hotărârile privind taxarea traficului greu la Căteasca, considerate nelegale

Instituția Prefectului Argeș își menține punctul de vedere potrivit căruia hotărârile Consiliului Local Căteasca privind stabilirea taxelor pentru circulația autovehiculelor de mare tonaj sunt nelegale și trebuie revocate.

Într-un răspuns transmis unui avocat care reprezintă o societate de transport afectată de aceste taxe, Prefectura arată că petiția a fost analizată în termenul legal și reafirmă concluziile formulate anterior în urma controlului de legalitate.

Potrivit documentului, Instituția Prefectului a verificat hotărârile adoptate de Consiliul Local Căteasca și a apreciat că sunt nelegale atât HCL nr. 68 din 30 decembrie 2025, privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, cât și HCL nr. 1 din 16 ianuarie 2026, care modifica actul administrativ anterior. Prin adrese oficiale transmise administrației locale în ianuarie și februarie 2026, Prefectura a solicitat revocarea acestor hotărâri.

Instituția avertizează că, în cazul în care autoritatea locală nu revocă actele considerate nelegale, prefectul are dreptul de a le ataca în instanța de contencios administrativ, conform prevederilor legale.

De asemenea, în răspuns se precizează că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim printr-un act administrativ se poate adresa instanței pentru anularea actului și pentru repararea eventualelor prejudicii.

Situația vine în contextul tensiunilor generate de taxarea traficului greu pe DJ 702, măsură care a provocat nemulțumiri în rândul transportatorilor și a dus la contestarea hotărârilor adoptate de Consiliul Local Căteasca. Recent, consilierii locali au decis revocarea actelor contestate și adoptarea unei noi hotărâri prin care taxa a fost redusă, de la 140 de lei la 120 de lei.

Chiar și în aceste condiții, subiectul rămâne unul sensibil, cu potențial de continuare a disputelor administrative sau juridice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...