Prefectul Ioana Făcăleață, apel privind începerea noului an școlar

Începutul anului școlar a fost principala temă de discuție în ședința Colegiului Prefectural condusă joi de Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș. Au participat parlamentari de Argeș, conducerea Consiliului Județean, șefii instituțiilor deconcentrate și primarii argeșeni.

Prefectul Ioana Făcăleață a cerut cu acest prilej ca toate instituțiile să ia măsurile necesare pentru ca noul an școlar să înceapă luni, 8 septembrie, în condiții de siguranță și normalitate.

Pe de altă parte, după ce în spațiul public au apărut mai multe informații conform cărora ar urma să fie concediați profesori după comasarea școlilor, ca urmare a aplicării Legii 141/2025, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu a spus răspicat că niciun cadru didactic nu va rămâne fără loc de muncă. Lucru valabil și pentru personalul nedidactic din școlile argeșene.

Conform datelor prezentate de inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, în județ avem 544 de școli organizate în 200 de unități cu personalitate juridică, un total de 6.595 de norme didactice pentru anul școlar 2025-2026 și 8.960 norme la nivel general (inclusiv norme nedidactice).

O altă problemă dezbătută a fost cea a urșilor a căror prezență tot mai numeroasă afectează mai multe localități. Prefectul Ioana Făcăleață a cerut ca legea să fie respectată, să se continua acțiunile de prevenție și monitorizare și împreună cu primarii s-a solicitat schimbarea legii care nu mai corespunde situației actuale.

Nu în ultimul rând – o veste bună a fost dată de Consiliul Județean: la nivelul județului Argeș a fost înființată Organizația de Management al Destinației care oferă șansa dezvoltării turismului în multe localități argeșene, în special cele din zona montană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare privind circulația – DEx12

Informare privind circulația – DEx12 Pe Drumul Expres DEx12, la km 98+000 – 98+100, în zona localității Lunca Corbului, județul Argeș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un autoturism. Autoturismul se afla în staționare, fiind defect și semnalizat corespunzător, în momentul în care a fost acroșat de autocamion. […]

Citește mai mult...

SEARĂ DE STAND-UP COMEDY LA MIOVENI!

SEARĂ DE STAND-UP COMEDY LA MIOVENI! Pregătiți-vă pentru o seară plină de umor și bună dispoziție! Duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, va avea loc un spectacol de stand-up comedy. Emanuel Bighe, Radu Bucălae și Dan Frînculescu urcă pe scenă cu glume savuroase, povești amuzante […]

Citește mai mult...

Centrul Cultural Pitești vă invită, în perioada 2–6 noiembrie, la o nouă săptămână de evenimente cultural-educative

Centrul Cultural Pitești vă invită, în perioada 2–6 noiembrie, la o nouă săptămână de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. Programul cuprinde conferințe, dialoguri, prelegeri și o lansare de carte, abordând teme precum spiritualitatea, inteligența artificială, explorarea și supraviețuirea în natură, dezvoltarea personală, filosofia și cosmetica […]

Citește mai mult...