Prefectul Ioana Făcăleață: ”Am încredere că, în județul Argeș, toți factorii implicați în alegerile prezidențiale vor face toate eforturile încât să nu fie incidente grave și să avem un climat electoral sigur, ordonat!”

Astăzi a avut loc prima instruire din Argeș pentru pregătirea alegerilor prezidențiale din acest an.

Au participat primarii și secretarii unităților administrativ-teritoriale din Argeș, reprezentanții Autorității Electorale Permanente, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Jandarmeriei, Poliției, Inspectoratului pentru Situații de Urgență precum și colegii mei de la Serviciul Juridic al Prefecturii.

”Le-am transmis primarilor că îi rog să fie foarte atenți la întocmirea listelor electorale permanente și suplimentare, să informeze alegătorii în legătură cu secțiile de votare, să asigure locurile de afișaj și să luăm măsuri împreună pentru respectarea tuturor atribuțiilor care le revin.

Am convingerea că fiecare reprezentant al autorității locale va face ceea ce depinde de el pentru un proces electoral corect!

Reprezentanții instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne le-au reamintit o parte dintre atribuții. Printre acestea, să oprească sistemele de supraveghere video care există în unele secții de votare, precum cele din școli, să asigure măsuri de apărare împotriva incendiilor, să aibă grijă la bannerele electorale!

Informaticienii sunt în curs de testare pentru a fi desemnați în secțiile de votare. De asemenea, tot un aspect tehnic: Serviciul de Telecomunicații Speciale va lua măsuri speciale în mai multe secții de votare, precum instalarea unor routere sau chiar fibră optică în zone în care nu există semnal.

Sunt convinsă că, prin comunicare eficientă, vom avea în Argeș un proces electoral corect!”, a declarat prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...