Prefect Ioana Făcăleață: Viitorul județului Argeș și al României trebuie să se sprijine pe oameni bine pregătiți

Prefectul județului Argeș Ioana Făcăleață a participat la Pitești la Gala de decernare a certificatelor pentru absolvenții Programului postuniversitar „Expert în dezvoltare durabilă”, eveniment organizat de Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

”Am întâlnit oameni dedicați – funcționari publici și specialiști care au ales să își îmbogățească pregătirea profesională și să contribuie la construirea unei administrații moderne, capabile să răspundă nevoilor reale ale comunităților noastre.

Viitorul județului Argeș și al României trebuie să se sprijine pe oameni bine pregătiți, care să îmbine responsabilitatea cu viziunea și să transforme principiile dezvoltării durabile în soluții concrete pentru viața de zi cu zi a cetățenilor.
Felicit cu toată căldura absolvenții acestui program pentru efort și perseverență și îi încurajez să ducă mai departe cunoștințele dobândite, pentru o administrație mai eficientă și mai aproape de oameni.
Mulțumiri domnului consilier de stat László Borbély, echipei Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și Universității din București pentru organizarea acestui program de anvergură, care ne aduce mai aproape de obiectivele Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă 2030.
Bucuria este cu atât mai mare cu cât printre absolvenți se regăsesc și specialiști din Instituția Prefectului – Județul Argeș, din primării argeșene, din Consiliul Județean Argeș și din alte instituții publice ale județului.
Este o bucurie că județul Argeș a fost gazda acestui eveniment și aici s-au format experți din mai multe județe.”, a transmis Ioana Făcăleață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...