
Mâine, 30 august, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, va înainta documentația necesară pentru obținerea fondurilor destinate construirii unui nou spital municipal, un proiect esențial pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale a orașului.
În ședința de astăzi a Consiliului Local, primarul a anunțat că Programul Național de Investiții în infrastructura unităților spitalicești a fost aprobat, facilitând astfel accesul la fonduri nerambursabile pentru realizarea și echiparea unui nou spital. Proiectul poate beneficia de o finanțare maximă de 2 miliarde de lei.
„Mâine dimineață vom depune actele pentru finanțare”, a afirmat Cristian Gentea, evidențiind importanța acestei inițiative pentru comunitatea locală.
Pentru a fi eligibil pentru finanțare, proiectul trebuie să obțină avizul de oportunitate din partea Ministerului Sănătății, bazat pe studiul de fezabilitate și documentația necesară pentru avizarea lucrărilor, conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016.
Această investiție semnificativă marchează un pas important în modernizarea sistemului de sănătate al Piteștiului, asigurând astfel servicii medicale de înaltă calitate pentru locuitorii orașului și ai localităților învecinate.
Prin Ordonanța de urgență nr. 29/28.03.2024 a fost aprobat Programul Național de Investiții în infrastructura unităților spitalicești, care oferă posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru realizarea și dotarea unui spital nou cu o valoarea maximă eligibilă de 2.000.000 mii lei. În cadrul programului se finanțează doar proiectele pentru care există avizul de oportunitate din partea Ministerului Sănătății, obținut în baza studiului de fezabilitate/documentația de avizare a lucrărilor de intervenții întocmite și aprobate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și acordului de parteneriat.
În cadrul procesului de elaborare a documentației pentru obținerea avizului de oportunitate au survenit unele modificări privind relocarea activității structurilor medicale ale Spitalului Județean de Urgență Pitești, care în prezent își desfășoară activitatea în clădiri pavilionare improprii desfășurării actului medical, respectiv: Psihiatrie, Boli infectioase adulți și copii, Oftalmologie, Compartiment Reumatologie, Compartiment Endocrinologie, Centrul de Hemodializa, Compartiment Dermatologie, Compartiment de recuperare medicina neurologica si ortopedie traumatologie, Centrul de sănătate mintală si Laboratorul recuperare, medicină fizică și balneologie cu bază de tratament.
În cadrul parteneriatului s-a stabilit modificarea rolurilor şi responsabilităţilor părților, după cum urmează:
Responsabilitatile U.A.T. MUNICIPIUL PITEȘTI – Liderul de parteneriat:
Management de proiect; Punerea la dispoziție a terenului situat în Str. Depozitelor, din municipiul Pitești în suprafață de 4,44 ha, număr cadastral 106641; Realizarea documentațiilor tehnico-economice; Elaborarea și depunerea documentației pentru obținerea avizului de oportunitate; Elaborarea și depunerea cererii de finanțare în cadrul Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești; Informare și promovare proiect; Derularea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică de servicii/lucrări/dotări în vederea implementării proiectului; Urmărirea executării contractelor de lucrări, servicii, furnizare; Urmărirea livrării/ furnizării dotărilor/echipamentelor și punerii în funcțiune a acestora; Participarea la receptia la terminarea lucrarilor; Asigurarea transferabilitătii rezultatelor proiectului.
Responsabilitatile partenerului U.A.T. JUDEȚUL ARGEȘ: Informare și promovare proiect; Diseminarea rezultatelor obținute în urma implementării proiectului; Asigurarea transferabilitatii rezultatelor proiectului; Participarea la receptia la terminarea lucrarilor prin desemnarea unui membru in comisia de receptie si de asemenea, la efectuarea probelor tehnologice si punerea in functiune a instalatiilor si echipamentelor din proiect.
Responsabilitatile partenerului SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI: Transmiterea caracteristicelor tehnice pentru achizitia dotarilor/echipamentelor; Relocarea secțiilor de Psihiatrie (61 paturi), Boli infectioase adulți și copii (78 paturi -din care 6 paturi terapie acută- și 20 paturi pentru aparținători), Oftalmologie (17 paturi), Compartiment Reumatologie (15 paturi), Compartiment Endocrinologie (8 paturi), Centrul de Hemodializa (10 posturi), Compartiment Dermatologie (5 paturi), Compartiment recuperare medicina neurologica si oropedie traumatologie (8 paturi), Centrul de sănătate mintală (80 locuri); Laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie cu baza de tratament; Asigurarea resursei umane în vederea desfășurării activității medicale în cadrul structurilor relocate; Instruirea personalului care va asigura operarea si intretinerea echipamentelor achizitionate; Participarea la receptia la terminarea lucrarilor prin desemnarea unui membru in comisia de receptie si de asemenea, la efectuarea probelor tehnologice si punerea in functiune a instalatiilor si echipamentelor din proiect; Folosinţa imobilelor, echipamentelor şi bunurilor achiziţionate pentru scopul declarat în proiect cat si mentenanta si intretinerea acestora dupa finalizarea proiectului; Asigurarea transferabilitatii rezultatelor proiectului.
Având în vedere cele prezentate mai sus, se impune încheierea unui nou acord de parteneriat și
încetarea aplicabilității Hotărârii Consiliului Local nr. 294/25.07.2024.



