Poți vota la alegerile parlamentare în altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință?

Cei care vor vota la alegerile parlamentare de anul acesta pot, ca regulă, să voteze doar în localitatea unde își au domiciliul sau reședința din buletin și doar la secția de votare unde sunt arondați. Există, însă, și o excepție: se va putea vota și în alte localități decât cele din buletin sau de reședință, însă doar în același județ. În acest caz, persoanele sunt libere să voteze la orice secție  de votare. 

 
Potrivit Legii nr. 208/2015 (prevederi preluate și de Biroul Electoral Central, în cadrul Deciziei nr. 85/2020), alegătorii trebuie să voteze la secțiile unde sunt arondați. Arondarea se face fie în funcție de adresa de domiciliu, fie în funcție de adresa de reședință. În ambele cazuri, va fi posibilă exercitarea votului la o singură secție de vot, aferentă adresei de domiciliu/reședință. 
 
În cazul alegătorilor care nu se vor afla în localitatea de domiciliu sau de reședință, aceștia vor putea, totuși, să voteze și la secții de votare din alte localități, atât timp cât ele se vor afla fie în același județ cu localitatea de domiciliu, fie în același județ cu localitatea de reședință. 
 
De exemplu, cineva cu reședința în Cluj-Napoca va putea vota la orice secție din Turda, dacă se va afla acolo, ambele fiind în același județ.
 
Reamintim că alegerile parlamentare de anul acesta sunt programate pentru 6 decembrie, iar alegătorii vor trebui să respecte o serie de măsuri de igienă. Acestea se vor aplica în egală măsură pentru localitățile carantinate, precum și pentru cele necarantinate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...