Pompierii au salvat un motănel cazut în puț

În această dimineață pompierii de la Detașamentul de Pompieri Bradu și Punctul de Lucru Rociu au intervenit într-un islaz din localitatea Rociu, pentru salvarea unui animal căzut într-un puț de aproximativ 20 m adâncime.

Este vorba de un motan, aceasta este posibil să fi alunecat în timp ce se afla pe marginea gurii din metal a puțului.
 
Întâmplarea a făcut ca prin zona să treacă chiar proprietarul, ce își cauta motanul de aproape 2 zile și să audă „strigătele de ajutor” ale bietului animal, venind din fântână.
A anunțat pompierii pe numărul unic de urgență 112 și imediat spre locul evenimentului s-au deplasat la locul indicat.
 
Un salvator a coborât echipat în puț și a reușit să prindă motanul, aducându-l la suprafață la stăpânul său.
 
Intervinția s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ 40 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...