Polițiștii Biroului Rutier Pitești au intervenit la un accident rutier produs pe raza comunei Băbana

accident

Polițiștii Biroului Rutier Pitești au intervenit la un accident rutier produs pe raza comunei Băbana

În seara zilei de 16 aprilie a.c. polițiștii Biroului Rutier Pitești au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DJ731B, pe raza comunei Băbana, în care au fost implicate două autoturisme.

Din primele verificări un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Băbana, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, tot din Băbana, rezultând răsturnarea acestuia din urmă.

În urma impactului, un minor în vârstă de 10 ani, psager în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani, a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferul în vârstă de 25 de ani, ar fi consumat alcool, având o concentrație de peste 0,40 grame/litru alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În urma verificărilor efectuate a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...