Ploi, ninsori și viscol în 17 județe de marți până joi

Meteorologii anunţă că, începând de marți seara şi până joi la amiază 17 județe ale țării intră sub avertizare Cod galben de ploi, ninsori și viscol. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales în timpul nopților. Începând de marți ora 18.00 şi până la ora 12.00, în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că pe se vor acumula cantități de apă de 25…30 l/mp, iar pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Ploile vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă.
Avertizarea vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.
De altfel, va ploua pe arii extinse și în jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 15…25 l/mp. Din după-amiaza zilei de joi (11 februarie) și în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar vântul se va intensifica în toate regiunile, viscolind temporar zăpada.
 
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales în timpul nopților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consultații și investigații decontate prin Signal Iduna la Clinica Briomed din Pitești

Vești bune pentru argeșenii care beneficiază de asigurări private de sănătate prin Signal Iduna. Clinica Briomed din Pitești a devenit partener oficial al companiei, iar pacienții pot accesa consultații și investigații medicale cu decontare directă, în limita serviciilor incluse în polița deținută. Parteneriatul oferă acces la medici din peste 17 specialități, printre care cardiologie, ginecologie, […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea anunță redeschiderea străzii Dumbravei: Important este că acum putem reveni la normal, cu o infrastructură mai bună

Primarul municipiului Pitești Cristian Gentea anunță că azi s-a redeschis circulația pe strada Dumbravei, după o perioadă în care lucrările la rețeaua de apă (cu branșamente individuale) și, ulterior la rețeaua de canalizare (cu branșamente individuale) au impus închiderea străzii. ”Odată cu intervenția la infrastructura de canalizare, am refăcut carosabilul, iar colegii de la Administrația […]

Citește mai mult...

Consiliul Județean Argeș susține performanța și incluziunea

Consiliul Județean Argeș susține performanța și incluziunea Astăzi, la ora 18:00, la Star Arena Bascov, are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a turneului internațional Kaufland-BRD Argeș Open – Wheelchair Tennis. În perioada 24-27 august, sportivi din 10 țări se află în Argeș pentru o competiție care înseamnă mai mult decât tenis: curaj, […]

Citește mai mult...