Piteștiul a găzduit, la Muzeul Judetean Arges, Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027

Piteștiul a găzduit, la Muzeul Judetean Arges, Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027.

Au fost oaspeți de seamă: reprezentanți ai Consiliilor Județene din Regiunea Sud-Muntenia, ai conducerii ADR Sud-Muntenia, precum și ai Comisiei Europene, în frunte cu doamna Lucija Kilic – Manager de program România, și domnul Nicola Aimi – Expert Senior, Direcția Generală Politică Regională și Urbană.

”Avem o colaborare deosebită cu domnul Liviu Mușat și echipa domniei sale de la ADR Sud Muntenia. Credem că rațiunea activității noastre este să identificăm și să valorificăm oportunitățile de dezvoltare pentru Argeș, pentru întreaga regiune Sud-Muntenia și, implicit, pentru România. Din acest motiv, Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027 este de o importanță majoră.

Argeșul are deja aprobate două proiecte importante pentru modernizarea drumurilor județene, în cadrul noului exercițiu financiar european:

DJ 679 (Păduroiu – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – limita cu județul Olt) – cel mai valoros drum județean din istoria regiunii, cu o finanțare de 77,3 milioane euro și o lungime de 48 km.

DJ 659 (Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita cu județul Dâmbovița) – cel mai lung drum județean din regiune, cu 58,3 km și o valoare de 72 milioane euro.

Alegerea Muzeului Județean Argeș ca loc de desfășurare a ședinței Comitetului de Monitorizare nu este întâmplătoare: clădirea a fost reabilitată cu fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro, pe fonduri REGIO, prin Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Acesta nu este singurul obiectiv major realizat prin parteneriatul dintre Consiliul Judetean Arges cu ADR Sud Muntenia în cadrul exercițiului financiar anterior. Alte proiecte importante finalizate sau în curs:

Cetatea Poienari

Galeria de Artă

Sediul administrativ al Consiliului Județean Argeș

Extinderea Ambulatoriului și a Unităților de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Pitești și Spitalul de Pediatrie Pitești

DJ 503 (limita cu județul Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele), 42 km

DJ 504 (limita cu județul Teleorman – Popești – Izvoru – Recea – Cornățel – Vulpești, DN65A), 25 km

Fondurile europene rămân principala sursă de finanțare pentru dezvoltarea durabilă a comunităților noastre și a României.

Fondurile europene rămân principala sursă de finanțare pentru dezvoltarea durabilă a comunităților noastre și ale României.”, arată Consiliul Județean Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...