Pitești: Disciplină în construcții și afișaj stradal – verificări și sancțiuni pentru nerespectarea legii!

Pitești: Disciplină în construcții și afișaj stradal – verificări și sancțiuni pentru nerespectarea legii!
Efectuarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, în condițiile legii, cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate de administrația publică locală.
În acest sens, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești, cu atribuții în disciplina în construcții și afișaj stradal, au efectuat verificări, atât în baza sesizărilor primite de la cetățeni (un număr de 589, de la începutul anului), cât și prin autosesizare, în baza planurilor de acțiune stabilite la nivelul instituției, în scopul identificării și verificării lucrărilor de construire executate, cu respectarea legislației în vigoare.
Ca urmare a verificărilor, de la începutul anului 2024, polițiștii locali din cadrul serviciului au întocmit un număr de 124 procese-verbale de constatare și control/note de verificare și un număr de 68 procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Legii nr. 185/2013 privind afișajul stradal, valoarea sancțiunilor fiind de 312.000 de lei.
Totodată, ca urmare a identificării lucrărilor de construcții efectuate în zonele de monument/sau de protecție a monumentelor, fără a deține avizul Ministerului Culturii, au fost depistate 4 infracțiuni, documentația find completată și transmisă către Parchet de către Serviciul Juridic din cadrul instituției, în scopul luării măsurilor legale, Poliția Locală neavând competență în acest sens.
Acțiunile vor continua și în perioada imediat următoare în vederea identificării celor care nu respectă legislația în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...