Petrochimia Arpechim, scoasă la vânzare. Se cere implicarea Consiliului Județean Argeș!

Consiliul Județean Argeș, condus de Dan Manu, are posiblitatea să se implice în salvarea unei embleme a județului, care odinioară asigura sute de locuri de muncă. Mai ales că instituția condusă de social-democrat nu a reușit să impresioneze pe nimeni cu nimic în ultimii 3 ani… Este vorba despre platforma Arpechim, din Bradu, petrochimia fiind din nou scoasă la vânzare, autoritățile locale fiind rugate să se implice. Cu sprijinul Primăriilor Bradu și Pitești, platforma poate fi transformată într-un parc industrial care să asigure sute de locuri de muncă. Altfel, cu siguranță va încăpea pe mâna rechinilor imobiliari.

Societatea Oltchim Râmnicu Vâlcea se află, din nou, într-o situație foarte precară, după ce Comisia Europeană a decis în decembrie 2018 că statul trebuie să recupereze 335 milioane de euro, sumă ce reprezintă valoarea ajutoarelor de stat (considerate ilegale de către CE) primite de companie din 2012 încoace. Oltchim SA, controlată de stat cu 55% din acțiuni, a depus cerere de intrare în faliment la Tribunalul Vâlcea după ce a reușit să își vândă circa 40% din active. Principalele active ale Oltchim au fost vândute către Chimcomplex, contra sumei de 127 milioane euro plus TVA. Restul de 60% din active, toate nefuncționale, sunt în continuare la vânzare.

Divizia Petrochimică Bradu reprezintă cel mai important dintre aceste active, cu pste 150 hectare de teren și instalații aflate în conservare. Specialistul în insolvenţă Gheorghe Piperea, care este organizatorul judiciar al Combinatului Oltchim, a declarat, pentru România Liberă, că activele din comuna Bradu vor fi lichidate, fiind înaintate adrese în acest sens către autoritățile locale: Primăria Bradu, Primăria Pitești și Consiliul Județean Argeș.

„ Vom finaliza planul de reorganizare, care acum vorbeşte despre lichidarea celorlalte active ce se află la Piteşti. În momentul de faţă, încercăm să convingem trei autorităţi locale – CJ Argeş, Primăria Piteşti şi Primăria Bradu – să dea în proprietate acest activ de la Piteşti, care înseamnă două milioane de metri pătraţi şi infrastructură. Platforma Petrochimică Bradu e în stare de conservare bună. Desigur însă că nu se mai poate face petrochimie, această activitate s-a oprit din anul 2008. Ea ar putea fi transformată într-un parc tehnologic”, a declarat specialistul Piperea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...