Peste 400 de polițiști argeșeni vor acționa de Paști

În perioada Sărbătorilor Pascale în Argeș vor acționa efective importante ale forțelor de ordine. Astfel, aproape 400 de polițiști argeșeni vor fi prezenți la datorie, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică,  prevenirea răspândirii coronavirusului și combaterea fenomenului infracțional de orice gen. În noaptea de Înviere, numărul polițiștilor argeșeni din teren va fi de aproape 200.

Aproximativ 150 de jandarmi vor fi la datorie, în teren, în perioada Paștelui, în tot județul. De asemenea, Poliția Locală Pitești va lucra cu tot efectivul, de 111 angajați, în timp ce Poliția Locală Câmpulung va mobiliza 35 de agenți.
Pentru petrecerea Sfintelor Sărbători de Paște în siguranță, vă recomandăm să respectați regulile de distanțare socială și să adoptați o conduită preventivă:
-Petreceți zilele de Paște doar cu acei membri ai familiei împreună cu care locuiți în mod obișnuit;
-Evitați deplasările la rude, fie că sunt în aceeași localitate cu dumneavoastră, fie că locuiesc în alt oraș/comună;
-Nu faceți vizite și nu primiți musafiri în perioada sărbătorilor pascale chiar dacă în alți ani obișnuiați să faceți acest lucru;
-Și în zilele de Paște, ieșirile scurte sunt permise pentru activități fizice individuale în proximitatea locuinței și pentru toate celelalte motive prevăzute de ordonanțele militare;
-Se menține interdicția de a face grătare sau picnicuri în parcuri, păduri și orice alte zone publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Dan Stroe, primarul comunei Bradu, mesaj pentru sărbătoririții de Sfinții Mihail și Gavril

În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! […]

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...