Percheziții în Argeș! Evaziune fiscală!

perchezitie

Procurorii Parchetului General efectuează, joi, 45 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în alte 24 de judeţe, inclusiv în Argeș, la persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, care sunt cercetate pentru evaziune fiscală, spălare de bani, vătămare corporală, fals intelectual şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Conform unui comunicat al Parchetului, infracţiunile cercetate au fost săvârşite de către reprezentanţii unei clinici de înfrumuseţare ce funcţionează în Bucureşti, cu ocazia efectuării unor proceduri de înfrumuseţare – invazive sau noninvazive – atât la sediul acesteia, cât şi în alte locaţii partenere de pe teritoriul ţării de către angajaţi/colaboratori, fără a le evidenţia în sistem contabil şi fără a îndeplini condiţiile esenţiale pentru exercitarea unei astfel de profesii.

Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a IGPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Bazinul didactic de înot din Prundu, realizat prin finanțare de la Compania Națională de Investiții, se apropie de finalizare

Bazinul didactic de înot din Prundu se apropie de finalizare. Cristian Gentea a fost pe șantier și a dat publicității imagini cu stadiul lucrărilor. „Înotul este unul dintre cele mai practicate sporturi din Pitești. Bazinul didactic de înot din Prundu, realizat prin finanțare de la Compania Națională de Investiții, se apropie de finalizare. Piteștiul va […]

Citește mai mult...

Pitești: Colectarea deșeurilor reciclabile – modificări de calendar, în iulie, pentru străzile: Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului!

Pitești: Colectarea deșeurilor reciclabile – modificări de calendar, în iulie, pentru străzile: Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului! SC Salubritate 2000 SA Pitești anunță că începând cu luna iulie, colectarea deșeurilor reciclabile de pe străzile Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului se va efectua în zilele de […]

Citește mai mult...

Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” – ediția a XXXIX-a (8-12 iulie 2026)

Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” – ediția a XXXIX-a (8-12 iulie 2026) În perioada 8-12 iulie 2026, va avea loc Festivalul Internațional de Folclor „Carpați” – ediția a XXXIX-a. Timp de cinci zile, Argeșul devine capitala folclorului internațional, aducând în prim-plan frumusețea autentică a portului popular și a tradițiilor din țară și din lume. Se […]

Citește mai mult...