PENTRU MĂDĂLIN!

Pare nefiresc să fi plecat atât de devreme dintre noi, dar oamenii plăcuți Lui Dumnezeu pleacă devreme la El!

Cea mai mare durere a plecării lui din lumea celor vii, rămâne cea a celor mai apropiați. Însă credința e cea care a dat sens și alinare acestei nefirești situații…

Sensul acestui lucru l-am aflat în perioada când Mădălin ne-a pregătit pentru plecarea sa dintre noi, când am făcut un lucru care îi era și lui plăcut – m-am rugat, alaturi de alți prieteni de suflet.

Taina rugăciunii este aceea că îi transmit Lui Dumnezeu ceea ce eu îmi doresc, dar îi cer să așeze El lucrurile așa cum este mai bine pentru cel pentru care mă rog. Iar lumea nu este doar cea fizică, pe care o palpăm în fiecare zi, ci mai are un plan, imaterial, nevăzut de noi, cei aflați în viață.

Am să vă rog să facem cu toții un exercițiu de imaginație, să închidem pentru o clipă ochii și să ne gândim la Mădălin.

(…vi l-ați imaginat zâmbind, nu-i așa?…)

Faptul că este un om bun, că E capabil, că E săritor, că E optimist și zâmbitor, mi-au fost explicabile în aceste clipe, când i-am cunoscut familia. Am putut cunoaște de unde vin aceste virtuți, și vă felicit pentru așa un om bun ce a ieșit din educația voastră!

Mădălin a îmbrățișat meseria de polițist, care poate nu e cea mai avantajoasa material, în zilele noastre, poate un polițist nu e cel mai bine văzut de omul ce nu îl cunoaște, dar cu siguranță este o meserie nobilă și complexă.

Mădălin a îmbogățit imaginea acestei meserii, fiind în același timp și om, și polițist.

Să îi cinstim memoria, făcând fapte bune, trăind după învățăturile creștine, câștigându-ne respectul celorlalți, având plăcerea lucrului bine făcut, iar toate acestea, cu zâmbetul pe buze, căci iată cât de bogat e Mădălin în oameni ce îi sunt astăzi alaturi!

(…Mulțumesc, Doamne, că ai îngăduit să îl cunosc pe robul Tău, Mădălin Ionuț Zamfir…)

Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze de-a dreapta Lui!

Colectivul I.P.J. Argeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputat Simona Bucura-Oprescu: “Ajunge. Până aici.”

Deputat Simona Bucura-Oprescu: “Ajunge. Până aici.” “Inflația a urcat la 10% în luna martie. Consumul s-a prăbușit în februarie, pentru a șaptea lună consecutiv. În același timp, Fondul Monetar Internațional a redus la jumătate prognoza de creștere economică a României, până la doar 0,7%. Sunt date care arată limpede că România merge într-o direcție greșită, […]

Citește mai mult...

Alegeri în Organizațiile PSD din Râca, Popești și Izvoru!

Ieri au avut loc Adunările Generale de Alegeri în cadrul organizațiilor PSD din comunele Râca, Popești și Izvoru, în urma cărora au fost desemnate noile #echipe de conducere. ✅La Râca, în funcția de președinte al organizației locale a fost ales primarul Georgel Burcea, la Popești conducerea organizației a fost preluată de primarul Cornel Trîncă, iar […]

Citește mai mult...

ANAF avertizează: escrocii continuă să se prezinte ca inspectori Antifraudă

„Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și se încearcă obținerea de date personale și bancare. Pentru a crea aparența realității, în timpul acestor apeluri sunt folosite date și nume publicate […]

Citește mai mult...