Patru zile de sărbătoare la Mioveni! Orașul celebrează 541 de ani de istorie cu spectacole, cros, festival coral și evenimente religioase

Patru zile de sărbătoare la Mioveni! Orașul celebrează 541 de ani de istorie cu spectacole, cros, festival coral și evenimente religioase

Mioveniul intră în sărbătoare la final de iunie. Primarul Aurel Costache a anunțat oficial programul Zilelor Orașului Mioveni 2026, eveniment care se va desfășura în perioada 26–29 iunie și care marchează 541 de ani de atestare documentară a localității.

Timp de patru zile, locuitorii orașului sunt invitați să ia parte la un program divers, cu evenimente pentru toate vârstele: de la ceremonii oficiale și momente dedicate tinerilor, până la concerte, competiții sportive și manifestări religioase.

„Orașul nostru se pregătește să îmbrace straie de sărbătoare”, a transmis primarul Aurel Costache, care le-a adresat miovenenilor o invitație deschisă de a celebra împreună istoria, identitatea și spiritul comunității.

Debut cu Ziua Drapelului și Filarmonica Pitești

Seria evenimentelor va începe vineri, 26 iunie, în Centrul Civic, cu manifestările dedicate Zilei Drapelului Național. Tot atunci vor fi organizate și evenimentele Elita Promoției 2026 și Ziua Majoratului, iar seara va fi completată de un moment artistic special susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești.

Cros, concerte și invitați speciali

Sâmbătă, 27 iunie, este programat Crosul Orașului Mioveni 1485, ajuns la cea de-a patra ediție. De la ora 17:30, Centrul Civic devine locul principal al distracției, cu un spectacol susținut de elevii Centrului Cultural Mioveni și ai Clubului Copiilor Mioveni, dar și de invitați speciali precum Bogdan Medvedi și EMAA & Band.

Tot sâmbătă, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, va avea loc Festivalul Internațional de Muzică Corală și Instrumentală „D.G. Kiriac”.

Final cu tradiție și încărcătură spirituală

Duminică, 28 iunie, programul continuă cu un nou spectacol de amploare în Centrul Civic, unde vor urca pe scenă ansambluri și artiști invitați, printre care Ansamblul „Dacii Liberi” Măgdăcești, Orchestra „Doina Argeșului” și Roberta Crintea.

Sărbătoarea se va încheia luni, 29 iunie, într-un cadru religios, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, prin evenimentele dedicate hramului și ocrotitorilor spirituali ai orașului.

Mioveniul se pregătește, astfel, pentru patru zile în care administrația locală promite atmosferă de sărbătoare, muzică, emoție și momente speciale pentru întreaga comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...