Partidele se luptă pe funcții, pacienții suferă prin spitale

Dincolo de coronavirus, societatea românească e mai afectată de o clasă politică hrăpăreață și total ineficientă, care se ocupă numai de acapararea puterii absolute, numirea în funcții  a unor acoliți care să execute tot ce li se ordonă și fără nicio viziune pentru populație.  Se încalcă drepturi fundamentale și nu răspunde nimeni, funcțiile sunt ocupate pe criterii politice de oameni care habar nu au cum să conducă. Nu sunt în stare nici să numere oamenii testați și nici să țină minte când se schimbă starea de urgență. De partea cealaltă, avem tot niște politicieni interesați și ei tot de putere și bani. Pentru românul de rând nu mai rămâne nimic, deși ar trebui să fie în centrul atenției.

Din spitalele Covid din Argeș se aud spaimele oamenilor care stau internați de mai bine de o lună, sunt supuși unui număr de opt sau chiar zece testări și se plâng că nu primesc același tratament care se aplică la Matei Balș. Ba mai mult, unii acuză că li se  dau tratamente de 16 lei pe zi și se decontează zeci de milioane . Poate din acest motiv, unii mai sus puși au refuzat internarea în spitalele Covid din Argeș și au ales fie clinici private, așa cum a fost cazul patronului hotelului „Muscelul” care  s-a tratat la clinica Monza  sau au ajuns la Matei Balș în București, așa cum a fost cazul unui medic pe motiv că au dreptul de a primi o a doua părere. Dar toți pacienții au dreptul să își aleagă și medicul care îi tratează și dreptul la o a doua opinie. Pentru ei nu a existat această posibilitate, deși nu politicianul asigură bugetul țării, ci oamenii care sunt pur și simplu ignorați. Politicienii nu mai au timp și nici știința de a lua măsuri, fiind mult prea ocupați cu acapararea puterii absolute și îngenuncherea unui popor întreg.

Sursa foto Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Dan Stroe, primarul comunei Bradu, mesaj pentru sărbătoririții de Sfinții Mihail și Gavril

În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! […]

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...