Oportunități de finanțare din Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027

Marți, 25 aprilie 2023, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a organizat, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, o ședință de lucru pentru prezentarea oportunităților de finanțare din Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.

Din partea Agenției a participat directorul general, Liviu-Gabriel Mușat, directorul Direcției Autoritatea de Management Sud-Muntenia 2021-2027, Gabriela Călin, directorul Cabinetului Directorului General, Andreea-Mirela Tache,  Daniela Camelia Traian, directorul Direcției Dezvoltare și Comunicare și Cristina Radu, șef Serviciu Helpdesk.  

De asemenea, la întâlnire au luat parte președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședintele Marius Nicolaescu, Sorin Ivașcu, director executiv Direcția Strategii Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională și Tatiana Laliu, șef Serviciul Derulare Proiecte de Investiții cu Finanțare Internațională.  

Evenimentul, care a vizat autoritățile publice locale, a reunit reprezentanți din cadrul Consiliului Județean și ai primăriilor din județul Argeș.  

“Trăim într-o societate în care viteza cu care ne mișcăm este cel mai important lucru. A obține bani acum nu mai este ca pe vremuri. Am mai spus-o, lumea s-a schimbat, s-a radicalizat. Dacă mai avem vreo șansă să construim ceva o putem face accesând fonduri europene. Banii sunt la proiectele europene, la Guvern, la consiliul județean mai puțin. Ne puteți întreba, eventual, dacă avem să vă susținem cu partea de cofinanțare. De dvs. depinde dacă reușim să luăm cât mai mulți bani! Știți că ambiția noastră este să construim cât mai mult. Mulțumesc domnului director general Liviu-Gabriel Mușat și echipei ADR Sud – Muntenia pentru susținerea și deschiderea pe care au manifestat-o întotdeauna față de noi!” – Ion Mînzînă, președinte C.J. Argeș.  

“Suntem în plină caravană de informare, de promovare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, de a culege sugestii de la dvs. având în vedere că nu toate ghidurile sunt lansate, în așa fel încât acest program să fie acel succes pe care ni-l dorim cu toții. Județul Argeș este la un nivel înalt de așteptări și de reprezentare. În cadrul programului am luat primele măsuri, primele decizii la nivelul Comitetului de Monitorizare. Avem deja aprobate criterii de selecție pentru cinci apeluri de proiecte. Patru dintre ele sunt cu aplicabilitate pentru beneficiarii din regiune – este vorba de eficiența energetică, de infrastructura rutieră, de cele două apeluri pentru IMM – uri și de Centrul de Date de la STS. În perioada următoare vom lansa și celelalte apeluri care vizează patrimoniul, turismul, infrastructura educațională, infrastructura verde – albastră, regenerare urbană și nu în ultimul rând partea de mobilitate urbană” – director general ADR Sud – Muntenia, Liviu-Gabriel Mușat.  

Prin această întâlnire de lucru, ADR Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru PR Sud-Muntenia 2021-2027, și-a propus să vină în întâmpinarea autorităților locale oferind informații despre posibilitățile de dezvoltare existente la nivel regional, tendințele și prioritățile Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027.  

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și va gestiona peste 1,5 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...