O nouă minivacanţă de trei zile

15 zile libere pentru salariați și elevi în 2022!

La sfârşitul lunii ianuarie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de trei zile, ca urmare a faptului că pe 24 ianuarie (vineri) se sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor, care va fi zi liberă legală.
Zilele libere care urmează în 2025 sunt:
24 ianuarie (vineri – Ziua Unirii Principatelor)

18 aprilie (vineri) – Vinerea Mare
20 – 21 aprilie (duminică şi luni) – Paştele
1 mai (joi – Ziua Muncii);
8 – 9 iunie (duminică şi luni) – Rusalii
15 august (vineri – Sfânta Maria);

30 noiembrie (duminică – Sfântul Andrei);

1 decembrie (luni – Ziua Naţională a României);

25 şi 26 decembrie (joi şi vineri – prima şi a doua zi de Crăciun).

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pitești: Restricționare temporară a circulației pe Podul Doamnei!

Începând de astăzi, 17 august 2026, ora 22:00, și până la 31 decembrie 2026, circulația rutieră va fi închisă pe Podul Doamnei, pe sensul Pitești – București, pentru realizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitare pod peste Râul Doamnei DN 7 km 112+098”. Pe durata lucrărilor, traficul se va desfășura în ambele direcții pe sensul București […]

Citește mai mult...

CCR a decis pe legea ANI. Amendamentul Fritz, constituţional

Curtea Constituţională a României discută, luni, sesizările la legea integrităţii. Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea şi atrage atenţia că legea, în forma actuală, încalcă norme şi principii constituţionale. Judecătorii CCR au decis cu majoritate de voturi că amendamentul din legea integrităţii care îl lasă pe Dominic Fritz fără mandatul de primar al Timişoarei este […]

Citește mai mult...

Ministra demisă a Mediului continuă să emită acte controversate: Ordin pentru interzicerea vânătorii de turturele în 2026

Ministra demisă a Mediului continuă să emită acte controversate: Ordin pentru interzicerea vânătorii de turturele în 2026 Cabinetul Bolojan, demis de Parlament și rămas cu prerogative limitate, continuă să adopte acte care ridică semne de întrebare cu privire la limitele în care mai poate exercita puterea executivă. Cel mai recent exemplu este un ordin emis […]

Citește mai mult...