O nouă linie de autobuz la Moșoaia!

O nouă linie de autobuz va fi introdusă, foarte curând, în comuna Moșoaia, în cadrul transportului metropolitan, autoritățile sperând ca aceasta să fie funcțională începând cu data de 1 Mai 2025. Așa cum a anunțat primarul Adrian Frîntură, noua linie va trece prin Hințești și Dealul Viilor. Totodată, subiectul a fost discutat și în cadrul ședinței de Consiliu Local Pitești, desfășurată zilele trecute, când primarul Cristian Gentea a afirmat că după ședința de Consiliu Județean din data de 30 aprilie, imediat va fi convocată o ședință în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunită pentru Transport Public Pitești, în cadrul căreia vor fi puse la punct ultimele amănunte legate de introducerea noii linii de autobuz la Moșoaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...