Noi dotări ale pompierilor argeșeni

Deoarece protejarea și salvarea vieții în cazul unor incidente reprezintă o prioritate pentru noi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență, trece printr-o continuă modernizare, materializată prin dotarea cu tehnică nouă ce reprezintă un pas important în îmbunătățirea capacității de răspuns la intervenții.
Totodată, activitatea de îmbunătățire a misiunilor specifice demonstrează angajamentul față de societate adaptându-ne la nevoile și cerințele acesteia, prin investiții în tehnologii și echipamente care să ne protejeze și să ne eficientizeze munca.
Astfel, numai anul acesta subunitățile de intervenție ale pompierilor argeșeni s-au înnoit cu  șapte autospeciale de intervenție pentru stingerea incendiilor și un post medical avansat de tipul 1, toate achizițiile fiind posibile datorită proiectului VIZIUNE 2020 – Program Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020).
Ponderea mare printre autospecialele de stingere o reprezintă cele de capacitate mare, de 10.000 l apă, iar cea de-a patra autospecială de acest tip a sosit chiar ieri la Detașamentul de Pompieri Bradu.
Mașina este destinată intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, fiind un mijloc de deplasare rapidă și permite realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție, care datorită capacității mari a bazinului de apă poate asigura continuitatea intervenției la stingerea incendiilor pe o perioadă mai mare de timp.
De asemenea, în luna iulie, Detașamentul de Pompieri Pitești a fost dotat cu un Post Medical Avansat – Tip 1 (PMA I), care este de fapt o structură mobilă ce are rolul de a realiza triajul rapid al victimelor în cazul unor accidente cu mai multe persoane implicate și de a oferi primele măsuri salvatoare de viață.
PMA I dispune de corturi de tratament și triaj specializate pentru a putea trata simultan un număr maxim de 10 victime, iar cu medicamentele, materialele sanitare și echipamentele din dotare se pot îngriji 15-20 de pacienți, dintre care cel puțin 5 aflați în stare critică.
Dotările PMA I includ sisteme de încălzire și răcire a corturilor, precum și sisteme de iluminat exterior și interior. Toate echipamentele electrice sunt alimentate de un generator de curent inclus în dotarea postului medical, iar manipularea echipamentelor grele este facilitată de un sistem hidraulic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...