Nicoale Georgescu, un deputat de Argeş la locul potrivit

A fost profesor şi a rămas pentru că această profesie i s-a potrivit mănuşă . Deşi ajuns deputat pentru un al doilea mandat, Nicoale Georgescu nu pierde nicio ocazie de a fi alături de copii şi de şcoala la care a fost dascăl şi director.
Nicolae Georgescu este mereu prezent când e vorba despre susţinerea cadrelor didactice şi a colegilor de partid, lucru rar întâlnit în politică şi la fel de rar şi în societate, care pare a fi pierdut noţiunea de solidaritate şi mai ales pare a fi pierdut importanţa acestei trăsături de caracter specifice oamenilor. Astăzi a fost alături de primarul Cristian Gentea la deschiderea oficială a Simfoniei Lalelelor, după ce cu o zi înainte şi-a susţinut colegul de partid de la Bradu, Dan Stroe, la lansarea candidaturii. Lângă şcoala lui de suflet e permanent, susţinând pe toate căile profesorii şi elevii.
Şi în Camera Deputaţilor Nicolea Georgescu face parte din parlamentarii extrem de activi. A iniţiat 87 de propuneri legislative din care 26 au devenit legi după care funcţionează societatea şi instituţiile. Se pare că deputatului Georgescu îi place mai mult să facă decât să vorbească pentru că la declaraţii politice s-a limitat doar la 3. Anul acesta sunt alegeri peste alegeri şi ar fi bine ca fiecare dintre noi să ne indreptăm atenţia asupra politicienilor , să le analizăm prestaţiile, atitudinea şi declaraţiile pentru a nu mai cădea în capcana de a alege oameni care vorbesc mult şi fără rost în defavoarea celor care înţeleg că îi alegem pentru a ne reprezenta interesele .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Liberalul Sorin Fîlfănescu acuză PSD, dar uită de propriul partid?

Consilierul local PNL Sorin Fîlfănescu a criticat, într-o emisiune televizată, administrația din orașul Mioveni, susținând că PSD pune interesele politice înaintea celor ale cetățenilor. Liberalul a mers și mai departe, afirmând că executivul local are „zero realizări” după doi ani de mandat. Declarațiile sale ridică însă o întrebare legitimă: cât de consecvenți sunt liberalii atunci […]

Citește mai mult...

Pitești – AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI ȘI SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE: DOSARELE SE DEPUN PÂNĂ LA 20 NOIEMBRIE 2026 PENTRU ÎNTREGUL SEZON RECE

Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că termenul-limită pentru depunerea cererilor și a declarațiilor pe propria răspundere în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, pentru întregul sezon rece 2026–2027, este 20 noiembrie 2026. După această dată, se vor înregistra cereri pentru consumatorii care îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței pe parcursul sezonului rece, […]

Citește mai mult...

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 19:00, sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va găzdui piesa de teatru „Aventuri pe contrasens”, în regia lui Dan Tudor, o comedie fantezistă, plină de întâmplări neașteptate, răsturnări de situație și momente savuroase, care promite publicului o seară de […]

Citește mai mult...