Muzică de calitate, artă şi educaţie interactivă de Zilele Piteştiului în Parcul Lunca Argeşului

De la mic la mare piteştenii, şi nu numai, sunt invitaţi să participe la cea mai amplă manifestare dedicată Zilelor Piteştiului, care reuneşte activităţi recreative, sportive, muzicale, educaţionale şi de divertisment aşa cum nu s-a mai întâmplat până acum. Piteştiul şi locuitorii săi sunt vedetele în perioada 19-22 mai, când muzica de calitate va umple oraşul de armonie şi bună dispoziţie.

Avem de unde să alegem, căci oferta primăriei este pe cât de generoasă, pe atât de calitativă.

Pe 19 mai, Parcul Lunca Argeşului va găzdui expoziţia de fotografie, „Parcool cu Artă” şi tot aici ne aşteaptă, indiferent de vârstă planetariul presostatic  mobil Visionarium – Digital 360 Theater – Kids in Space , pentru o lecţie educativă despre spaţiul stellar.

Putem petrece toată ziua în Parcului Lunca Argeşului, căci de la ora 19.00 ne bucurăm de o piesă de treatru excepţională susţinută de Teatrul Independent Piteşti, care prezintă comedia  „Salutări de la Pitesci”, cu Luminița Borta – adaptare după textele lui Tudor Mușatescu despre Pitești și oamenii săi de odinioară, despre aventuri din orașul lui Dobrin, despre țuica de Pitești și despre iubirea pentru orașul care merită tot ce e mai bun!

 Pe 21 mai, tot în Parcul Lunca Argeşului de la ora 12.00, încep spectacolele susţinute de Centrul Cultural Piteşti, Palatul Copiilor şi și Clubul „Fii Artist”, iar de la ora 18.30, municipalitatea a pregătit un recital de excepţie, denumit Good Vibes, la care vă veţi întâlni cu artiştii  Adrian Enache, Mihai Pocorschi, Fabian Sancez, prezentatorul spectacolului fiind cunoscuta vedetă de televiziun,   Iuliana Marciuc

Ziua de 21 mai se încheie în forţă cu un concert  Concert Andra & Randi, prezentat de  Cătălin Măruță, dar pe 22 mai, Parcul Lunca Argeşului va fi din nou o destinaţie de excepţie, pentru că de la ora  11, Trupa Trio Jazz and Pop a Filarmonicii Piteşti va susţine un concert pe care nimeni nu ar trebui să-l rateze. Expoziţia de dinozauri animaţi şi este şi ea deschisă tot în Parcul Lunbca Argeşului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

La Mioveni, întrebările opoziției încep odată cu transmisiunea live

Ședința Consiliului Local Mioveni de joi, 20 august, a avut de toate: câini fără stăpân, porumbei, piste pentru biciclete, fântâni și, inevitabil, spectacol politic. Consilierul USR Roland Ștefan Oliver și consilierii PNL Sorin Filfănescu și Alin Călinescu au lăsat din nou impresia că unele mecanisme administrative îi surprind de fiecare dată. Roland Ștefan Oliver pare […]

Citește mai mult...

Ultima seară ADE Film Fest, sâmbătă, 22 august, la Pitești!

Ultima seară ADE Film Fest, sâmbătă, 22 august, la Pitești! Vara se încheie cu o ultimă seară de film în aer liber, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” din Ștrand! După trei seri de film, muzică și activități pentru întreaga familie, ADE Film Fest ajunge la final, iar sâmbătă vă invităm să ne bucurăm împreună […]

Citește mai mult...

Un nou drum județean intră în modernizare, la Vulturești!

Un nou drum județean intră în modernizare, la Vulturești! Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a semnat astăzi documentele de predare a amplasamentului pentru lucrările de modernizare a DJ 739 Bârzești (DN 73D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, în comuna Vulturești. Investiția vizează modernizarea unui sector de 2 kilometri de drum, aflat atât în […]

Citește mai mult...