Moaștele Sfântului Nectarie vor fi aduse la Mioveni în perioada 17–20 noiembrie

În perioada 17–20 noiembrie 2026, credincioșii din orașul Mioveni și din împrejurimi se vor putea închina la racla cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care va fi adusă la Biserica „Sfântul Nicolae” din Racovița.

Racla va fi adusă de la Parohia-Așezământul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Pitești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

Programul va începe marți, 17 noiembrie, la ora 12:00, cu primirea raclei la Spitalul Orășenesc Mioveni. De la ora 17:00 va fi săvârșit Acatistul Sfântului Nectarie.

Miercuri, 18 noiembrie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 09:00, Acatistul Sfântului Nectarie de la ora 12:00, iar Sfântul Maslu de obște de la ora 17:00.

Joi, 19 noiembrie, Sfânta Liturghie va începe la ora 09:00, iar Acatistul Sfântului Nectarie va fi săvârșit de la ora 16:00. Vineri, 20 noiembrie, Sfânta Liturghie va începe la ora 08:00, iar Sfântul Maslu de obște va fi săvârșit de la ora 17:00.

În cele patru zile, Biserica „Sfântul Nicolae” din Racovița va fi deschisă între orele 08:00 și 19:00 pentru credincioșii care doresc să se roage și să se închine la sfintele moaște.
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an, la 9 noiembrie. Cunoscut în tradiția ortodoxă ca sfânt tămăduitor, el este cinstit îndeosebi de credincioșii care îi cer în rugăciune ajutor pentru sănătatea lor și a celor apropiați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Perchezitiii

Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. ‘În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, vineri […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna octombrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna octombrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii octombrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...

Distribuție Oltenia – întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în municipiul Pitești

Distribuție Oltenia – întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în municipiul Pitești Serviciul de furnizare și distribuție a energiei electrice nu se află în subordinea Primăriei Municipiului Pitești. Prezenta informare are scopul de a aduce la cunoștința cetățenilor întreruperile programate și anunțate de Distribuție Oltenia, în vederea prevenirii eventualelor neplăceri care pot apărea în intervalele […]

Citește mai mult...