Mioveni: 536 de ani de la prima atestare documentară

În perioada 26-27 iunie, Centrul Cultural Mioveni, alături de Primăria orașului și Consiliul Local organizează „Zilele Orașului Mioveni”, sărbătoare care marchează 536 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Și în acest an, startul sezonului distracției estivale se va da tot de pe scena de la Mioveni, unde vor concerta unii dintre cei mai mari artiști ai scenei muzicale din România. Inegalabila ANDRA și unicii 3SE, alături de mari artiști și ansambluri folclorice, precum Cindrelul-Junii Sibiului și Elena Sima vor face ca sena și publicul să vibreze la unison.
Maratonul distracției nu va fi complet fără Mioveni Bike Trophy, Cursa Mioveniului „The Holy Color”, Cursa Mașinuțelor, Rock’N’Ride Fest și alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți pas cu pas în cele două zile de sărbătoare!

Programul pe larg al tuturor activităților îl regăsiți mai jos:

SÂMBĂTĂ – 26 iunie 2021
Orele 08.30 – 12.00 – Zona de Picnic Făget – Cursă de biciclete Bike Trophy, organizată în parteneriat cu Asociația Sportivă Colibași
Ora 17.00 – Deschiderea oficială a Zilelor Orașului Mioveni – Centrul Civic
Ora 16.00 – Ziua Majoratului – Sala de Spectacole a Centrului Cultural Mioveni

Spectacol muzică ușoară – Concert Centrul Civic
Ora 18.00 Artiști locali
Ora 20.00 – 3 SE
Ora 21.00 – Andra

DUMINICĂ – 27 iunie 2021
Orele 09.30 – 11.30 – Cursa Mioveniului ”The Holy Color”, organizată în parteneriat cu Asociația Sportivă Colibași
Orele 10.00 – 10.30 – Cursa mașinuțelor pentru super copii (Str. Radu cel Frumos), organizată în parteneriat cu Asociația Sportivă Colibași

Spectacol muzică populară – Centrul Civic
Ora 17.30 – Școala Populară de Arte și Meserii Pitești
Ora 18:00 Artiști locali
Ora 18.30 – Ansamblul Folcloric ”Plai de DOR” al Centrului Cultural Mioveni – Producție proprie
Ora 18.45 – Ansamblul Folcloric Dorulețul – Producție proprie
Ora 19.00 – Elena Sima
Ora 19.30 – Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul – Junii Sibiului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...