Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea șochează printr-o scrisoare deschisă adresată fostului premier, Victor Ponta. Unul dintre punctele atacate de Ghinea este autostrada Pitești-Sibiu, pentru care există de mult posibilitatea finanțării europene, dar pentru care nu s-a turnat deocamdată niciun metru de asfalt! Ghinea îl arată pe Ponta ca principal vinovat al întârzierii lucrărilor la acest obiectiv foarte important. “Domnule Ponta, înainte să deveniţi şef al Guvernului, România începuse racordarea la coridorul european de transport din care face parte autostrada Sibiu – Piteşti. În 2012 licitaţia pentru studiul de fezabilitate era lansată. Aţi anulat licitaţia în noiembrie 2012, doar pentru că aţi crezut că puteţi muta un coridor european de transport potrivit fanteziilor dumneavoastră electorale. Ați ratat trei ani, ați relansat aceeași licitație în 2015, gândită însă greșit – o demonstrează acum realitatea din teren. Domnule Ponta, dacă românii nu aveau ghinionul să vă aibă prim-ministru, autostrada Pitești – Sibiu ar fi fost acum mai bine de jumătate construită. Politicile de infrastructură se răzbună pentru orice întârziere. Abia în 2014 v-ați trezit că nu ați pregătit nimic. Pachetele de proiecte ar fi trebuit să fie concepute cu ani înainte ca Programele Operaţionale să fie negociate cu UE. Aţi negociat Programele cu conducta de proiecte goală.Târziu, în 2014, dl. Dan Șova a lansat concomitent 10 studii de fezabilitate pentru autostrăzi, dar licitațiile au fost atât de prost făcute încât au fost anulate. Tot de către Guvernul Ponta”, susține ministrul Ghinea într-un atac fără precedent la adresa lui Ponta.
Ministrul Ghinea: “Fără Ponta autostrada Pitești-Sibiu era construită jumătate!”

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!
După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]
Citește mai mult...
Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”
Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]
Citește mai mult...
Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții
Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]
Citește mai mult...