Mihai Bordeanu, director Dacia: Programul Rabla e util și trebuie demarat cât mai repede în 2025

Mihai Bordeanu Dacia2

Mihai Bordeanu, director al mărcii Dacia pentru Europa de Sud-Est, inclusiv pentru România, a declarat astăzi că ediția din 2025 a programului Rabla trebuie grăbită, dar și că acesta are nevoie de soluții alternative pentru a reduce vechimea parcului auto și poluarea.
Conform șefului Dacia în România, Mihai Bordeanu, „discuțiile în privința programului Rabla din 2025 sunt în toi. Nu avem date concrete, dar toate vocile par să spună un singur lucru – cu 5.000 (n.n. – suma, în euro, acordată de stat prin Rabla Plus) n-a mers. Ca atare, dacă va fi mai mult cu 500, cu o mie sau două, nu știu și nimeni nu vă poate spune în momentul ăsta. Discutăm și sperăm să fie luată o decizie cât mai curând”.
Oficialul a menționat și că o decizie cât mai rapidă în privința acestui program este foarte importantă. „Un demaraj rapid al Rabla ne ajută și, în contrast, unul întârziat ne încurcă foarte mult. Pentru că oamenii stau în așteptare să vadă cum va arăta programul. Nimeni nu vrea să cumpere la preț întreg dacă există o subvenție. Sper ca în două – trei săptămâni să existe măcar o idee despre cum va continua Rabla. Varianta deloc dorită, la care nu vreau să mă gândesc, e cea în care nu vom mai avea un program Rabla. Chiar și în acest al doilea caz, dacă nevoile clienților arată că le trebuie un autoturism electric accesibil, unii vor mai cumpăra. Nu vor mai fi atât de mulți, desigur, pentru că vor trebui să plătească mai mult”, a declarat Mihai Bordeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...