“Mica Unire”, marcată la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni

Cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni, au avut loc serie de manifestări dedicate acestei zile care a reprezentat primul pas important pe calea înfăptuirii Statului Național Unitar Român.
Elevii claselor a III-a, a XI-a și a XII-a au participat la activitatea ” Unirea Principatelor Române povestită de cei mari celor mici”, o lecție de istorie inedită și extrem de interesantă.
O altă activitate care s-a bucurat de aprecierea celor prezenți a fost expoziția tematică „Darul meu pentru UNIRE- Din lada de zestre a bunicilor”.
Realizată cu sprijinul elevilor care au expus costume naționale din mai multe zone ale țării precum și obiecte tradiționale vechi, expoziția a fost vizitată de elevi, cadre didactice, părinți și reprezentanții autorităților locale.
Evenimentul s-a încheiat în sala de sport a liceului unde peste 200 de elevi și cadre didactice s-au prins în tradiționala Horă a Unirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei!

Cristian Gentea, așa cum ne-a obișnuit, vizitează personal șantierele din Pitești. Astăzi, a fost la podul de peste Râul Doamnei. Primarul a declarat că este mulțumit de cum decurg lucrările și a lăudat șeful de șantier, o femeie.  „Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei! Constructorul face […]

Citește mai mult...

Valerică Spirea , primarul comunei Poiana Lacului, mesaj pentru sărbătoririți de Sfinții Mihail și Gavril

Primarul comunei Poiana Lacului Valerică Spirea, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor comunei care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, precum și derivațiile acestora. „Urez cetăţenilor comunei Poiana Lacului care poartă numele Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum şi derivaţiilor acestor nume, să le dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească şi […]

Citește mai mult...

Felicitare – Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfânților Mihail și Gavriil! Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Citește mai mult...