Mesaj special – Dan Stroe, primarul comunei Bradu

În preajma sărbătorilor de iarnă, noi toți devenim mai buni, mai îngăduitori, iar spiritul magic al Crăciunului ne cuprinde și ne îndeamnă să adresăm un gând bun și o urare tuturor celor pe care i-am întâlnit, cu care am lucrat, alături de care am stat sau cu care ne-am contrazis, de-a lungul anului care se apropie de sfârșit. Pentru că fiecare m-ați ajutat, într-un fel sau în altul, de-a lungul acestui an greu, cu multe sfaturi dar și cu multe critici, vreau să vă mulțumesc și să vă asigur că voi încerca să rezolv problemele comunității noastre. Pentru că vă simt pe toți ,apropiați sufletului meu, vă doresc sincer ca Nașterea Domnului să vă aducă sănătate, împliniri, liniște sufletească și multe bucuri. Crăciun fericit!

Dan Stroe, primarul comunei Bradu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Liberalul Sorin Fîlfănescu acuză PSD, dar uită de propriul partid?

Consilierul local PNL Sorin Fîlfănescu a criticat, într-o emisiune televizată, administrația din orașul Mioveni, susținând că PSD pune interesele politice înaintea celor ale cetățenilor. Liberalul a mers și mai departe, afirmând că executivul local are „zero realizări” după doi ani de mandat. Declarațiile sale ridică însă o întrebare legitimă: cât de consecvenți sunt liberalii atunci […]

Citește mai mult...

Pitești – AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI ȘI SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE: DOSARELE SE DEPUN PÂNĂ LA 20 NOIEMBRIE 2026 PENTRU ÎNTREGUL SEZON RECE

Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că termenul-limită pentru depunerea cererilor și a declarațiilor pe propria răspundere în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, pentru întregul sezon rece 2026–2027, este 20 noiembrie 2026. După această dată, se vor înregistra cereri pentru consumatorii care îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței pe parcursul sezonului rece, […]

Citește mai mult...

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 19:00, sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va găzdui piesa de teatru „Aventuri pe contrasens”, în regia lui Dan Tudor, o comedie fantezistă, plină de întâmplări neașteptate, răsturnări de situație și momente savuroase, care promite publicului o seară de […]

Citește mai mult...