Medic din Argeș, reţinut de polițiști. E acuzat că a agresat o tânără

medicfamilie

Un medic stomatolog din Argeș, care este acuzat că ar fi agresat sexual o tânără de 24 de ani pe care a pretins că vrea să o angajeze, a fost reţinut. „Bărbatul este de asemenea cercetat într-un alt dosar aflat în instrumentarea Secţiei nr. 4 Poliţie Piteşti, pentru infracţiunile de ameninţare şi distrugere”, a anunțat IPJ Argeș.

IPJ Argeș a anunțat, miercuri seară, că polițiștii de la Poliția Municipiului Pitești – Biroul Investigații Criminale au continuat cercetările într-un dosar penal care îl vizează pe un bărbat de 53 de ani, din Găești, județul Dâmbovița, acuzat de agresiune sexuală.

Sursa citată a transmis că incidentul ar fi avut loc în seara de 5 septembrie, când bărbatul se afla cu autoturismul pe autostrada Curtea de Argeș – Pitești, împreună cu o tânără de 24 de ani din Pitești, venită să discute pentru o posibilă angajare, iar acesta ar fi oprit mașina într-o zonă izolată, pe un câmp.

„În aceste împrejurări, prin constrângere, acesta ar fi exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate”, a mai anunțat Poliţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Argeșul cultural prinde viață: Festival de teatru, expoziții și program prelungit la Cetatea Poienari

# Festivalul Internațional al Teatrului de Studio deschide o săptămână plină de evenimente culturale în Argeș # Teatru, artă, istorie și activități pentru toate vârstele, în perioada 15–21 mai 2026 # Instituțiile de cultură din Argeș invită publicul la spectacole, expoziții și ateliere speciale # Cetatea Poienari își prelungește programul de vizitare începând cu 18 […]

Citește mai mult...

Modificări rutiere la cererea piteștenilor! Cristian Gentea anunță sens unic și noi parcări în zona Big

Primăria Pitești a demarat o serie de lucrări de reconfigurare urbană în zona Big, pe strada Gheorghe Țițeica, ca răspuns direct la solicitările comunității locale. Primarul Cristian Gentea a anunțat că proiectul vizează introducerea unui sens unic de circulație și amenajarea de noi locuri de parcare, măsuri menite să fluidizeze traficul și să sporească confortul […]

Citește mai mult...

Duminică, 17 mai, mai multe trasee ale autoibuzelor din Piteşti vor fi modificate

Publitrans 2000 SA informează publicul călător că, în data de 17.05.2026, ca urmare a desfășurării competiției sportive Half Marathon Pitești, circulația autobuzelor din municipiul Pitești va fi modificată temporar, după cum urmează: • Linia M4 va fi deviată de pe Bulevardul I.C. Brătianu pe Bulevardul Republicii, cu punct de plecare din stația Teatru „Alexandru Davila”, […]

Citește mai mult...