
Istoricul și cercetătorul de artă Maria Munteanu, originară din Pitești, a revenit în orașul natal pentru vernisajul expoziției „Mihai Cismaru – Pictura regăsită”, găzduit miercuri seară de Galeriile Ilfoveanu.
Invitată alături de curatorul Damian Florea, aceasta a vorbit despre locul lui Mihai Cismaru în pictura românească și despre opera artistului.
Activă în mediul cultural bucureștean, Maria Munteanu este implicată în proiecte precum Art Safari, unde a semnat demersuri curatoriale consacrate unor nume importante ale picturii românești. Participarea la evenimentul de la Pitești a adus-o din nou în fața publicului din orașul în care s-a născut.




