Mai mulți vizitatori la Cetatea Poenari

Cetateapoenari
Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor de relaxare, a crescut și numărul vizitatorilor la Cetatea Poienari, anunță reprezentanții Muzeului Județean Argeș.  Astfel, pentru a facilita achiziția de bilete și accesul la Cetatea Poienari, a fost transportat în interiorul cetății, cu un elicopter, un sistem format din automat de bilete și turnichet. Biletele la Cetatea Poienari pot fi achiziționate și online de pe site-ul bilete.ro, dar și de la casieria aflată la baza cetății.  Cunoscută și sub numele de Cetatea lui Vlad Țepeș sau Cetatea lui Negru Vodă, Cetatea Poienari este o încântătoare fortăreață medievală, aflată în vârf de munte, la 25 de kilometri de Curtea de Argeș. La Cetatea Poienari se poate ajunge urcând o scară cu 1.480 de trepte din beton, care şerpuiesc printr-o pădure deasă de fag. Odată urcate cele 1.480 de trepte zidite până în coama dealului, de la înălţimea cetăţii pot fi admirate priveliștile frumoase ale văii Argeșului, Barajul Vidraru și Munții Făgăraș. Cetatea Poienari este un obiectiv turistic aflat în administrarea Muzeului Județean Argeș, instituție de cultură finanțată de Consiliul Județean Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...