Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ, la 44%

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public Marius Cristian Puiu, secretarul general al județului Ionel Voicu, împreună cu staff-ul tehnic au mers pe șantierul Palatului Administrativ (clădirea Consiliului Județean Argeș și a Prefecturii Argeș).

Proiectul de creştere a eficienţei energetice este finanţat prin Programul Operaţional 2014-2020, fonduri europene și este în valoare de 27 de milioane de lei.

”Procentul de realizare este de peste 44%. Suntem unul dintre puținele județe care au accesat un proiect de tipul acesta pe fonduri europene. Este un proiect amplu care presupune, în primul rând, o reabilitare din punct de vedere al eficienței energetice pentru că s-a avut în vedere înregistrarea unor economii majore prin reducerea pierderilor de căldură şi a consumurilor energetice. Suntem chiar un exemplu de bună practică pe acest proiect. Clădirea nu a fost reabilitată niciodată de când a fost construită” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

Lucrările realizate în ultima perioadă au constat în:

– termo și hidroizolarea ambelor terase

– montarea sistemului de panouri fotovoltaice

– reparații, aplicare tencuială și glet pe etajele 2-5, din care etajele 3-5 sunt gata de lavabilă

– finalizarea lucrărilor de consolidare

– finalizarea lucrărilor de reparații și hidroizolare garaj subsol

– montarea ferestrelor etajele 1-5

– injectare termoizolație cu celuloză pe etajele 1-5

– placarea pereților interiori (hol/ birouri)

– placarea pereților exteriori pe etajele 1-5

Instalații electrice:

– montarea tablourilor Mezanin – Etaj 5

– montarea circuitelor electrice de alimentare a prizelor și întrerupătoarelor parter – etaj 5 (cabluri electrice, jgheaburi metalice, doze, iluminat de siguranță)

– tragerea coloanelor de alimentare a tablourilor

Instalații sanitare:

– tragerea coloanelor de apă caldă și apă rece de la subsol la etaj 5

– finalizarea coloanelor canalizărilor menajere

– finalizarea coloanelor canalizărilor pluviale și branșarea acestora la sistemul public de canalizare

Instalații termice:

– finalizarea traseelor de alimentare cu agent termic a caloriferelor

Instalații HVAC:

– 90% din tubulaturilor de ventilatie au fost montate

– montarea țevilor de condens AC parter – Etaj 5

Data finalizării proiectului: 31/12/2023.

Palatul Administrativ este situat în piaţa civică centrală a municipiului Piteşti şi a fost construit în anii 1969-1970, după un proiect aparţinând arhitecţilor Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc. Dispunând de o arhitectură modernă care foloseşte o serie de elemente tradiţionale, compusă liniar, clădirea are subsol, parter, mezanin şi cinci etaje.

Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„Brâul de la Boteni” – tradiție și suflet românesc autentice!

Comuna Boteni a îmbrăcat, în zilele de 8 și 9 august, haine de sărbătoare, găzduind cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Folcloric Național „Brâul de la Boteni” – unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tradițiilor și valorilor autentice românești din județul Argeș. Organizat de Primăria Comunei Boteni, Consiliul Local Boteni și Centrul Cultural „Doina […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Club 32 are astăzi o nouă misiune: echilibrul emoțional al adulților și al copiilor

Timp de 28 de ani, Club 32 a fost un reper pentru mulți piteșteni. Astăzi, în aceeași locație din centrul orașului, funcționează cabinetul de psihologie al Ecaterinei Corbu și Centrul FOCUS, dedicat dezvoltării emoționale și antrenamentului cognitiv pentru copii și adolescenți. „Am simțit că acest loc poate continua să fie dedicat oamenilor, doar că astăzi […]

Citește mai mult...