Liberalul Coteţ prins iar cu temele nefăcute în Consiliul Local

Mihai Cotet

Aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Poliţiei Locale de către Consiliul Local a stârnit discuţii aprinse în tabăra liberal, care, uitând să se citească legislaţia în domeniu , dar având şi o capacitate redusă de a înţelege explicaţiile secretarului general al Primăriei Piteşti, s-au legat de nişte cuvinte şi l-au acuzat pe primarul Cristian Gentea că se vrea jupân peste Poliţia Locală. Degeaba şi-a spart pieptul secretarul general să explice ce şi cum, degeaba i-a asigurat primarul Gentea că n-are nevoie de poliţiştii locali nici acasă, nici pe teren, că liberalii Coteţ şi Şerbănoiu şi-au continuat divagaţiile.

Deşi nu era nimic diferit faţă de lege, pentru a pune capăt penibilului creat de liberali, primarul Cristian Gentea a propus ca textul neînţeles de Coteţ și Comp, nici la a cincea citire, să fie luat cuvând cu cuvânt din lege. Pentru protagoniştii scenei nici acest lucru nu a fost înţeles, aşa că la vot Coteț şi compania lui s-au abţinut.Printre ei s-a aflat şi Sorin Apostoliceanu. Poate până la alegerile de anul viitor vor reuşi şi liberalii să înţeleagă o propoziţie simplă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...