La aceeași adresă nu se vor mai putea înregistra cu actele de identitate mai mult de zece persoane

La aceeași adresă nu se vor mai putea înregistra cu actele de identitate mai mult de zece persoane
Regulile stabilite pentru obținerea actelor de identitate urmează să se modifice din nou, conform unui proiect de lege adoptat de senatori, astfel încât la aceeași adresă să nu se mai poată înregistra oricâte persoane, ca acum, ci maximum zece. În plus, cel ce găzduiește o persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care, de fapt, locuiește va fi obligat nu să anunțe poliția, ca acum, ci să meargă împreună cu respectiva persoană la evidența persoanelor, pentru a-și da consimțământul de a o lua în spațiu.
Proiectul legislativ de la Senat vizează modificarea și completarea OUG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

În OUG nr. 97/2005 se introduce o prevedere ce stabilește că “nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor – n. red.) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă”.

Această limită de zece persoane nu se va aplica în cazul deținătorului imobilului de la respectiva adresă și membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, soțul/ soția acestuia, rudele (ale proprietarului sau ale soțului/ soției) în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la gradul al patrulea (până la veri primari).

Totodată, exceptate de la această regulă vor fi și persoanele fizice care nu posedă act de identitate și sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții de ocrotire/ centre de servicii sociale sau în centre educative.

În fine, viitoarea lege stabilește că persoana ce găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv timp de 15 zile are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, pentru a-și exprima consimțământul de primire în spațiu.

Vor face excepție persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu în interes de serviciu sau în scop turistic.

Acum, OUG 97/2005 prevede că „persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: „Îl felicit pe primarul Cristian Gentea pentru ambiția de a construi la Pitești un stadion modern”

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a participat astăzi la un moment simbolic pentru fotbalul argeșean: încastrarea Capsulei Timpului în fundația noului stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești. În interiorul capsulei au fost așezate câteva gânduri ale lui Nicolae Dobrin despre FC Argeș, oferite de Gică Dobrin. Mesajele, necunoscute până acum, vor rămâne acolo timp de […]

Citește mai mult...

Alocația copiilor, legată de prezența la școală

O propunere legislativă aflată în Parlament prevede ca, din septembrie 2027, alocația de stat pentru copiii între 3 și 18 ani să fie stabilită la 100 de lei, iar elevii care îndeplinesc condițiile de frecvență să poată primi suplimentar o bursă de prezență de cel puțin 250 de lei pe lună, potrivit textului proiectului înregistrat […]

Citește mai mult...

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești Un microscop de ultimă generație este testat, în această perioadă, în sala de operație a Secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Echipamentul, aflat în custodie temporară pentru aproximativ o lună, este deja utilizat în intervenții neurochirurgicale, oferindu-le medicilor posibilitatea de a […]

Citește mai mult...