
Izvorul Tămădurii este una dintre cele mai mari sărbători creştine pe care românii o celebrează cu bunăcuviinţă şi credinţă. La Mînăstirea Gloavacioc, una dintre perlele judeţului Argeş, slujba a fost oficiată chiar de stareţul mânăstirii, părintele Casian şi la oficiere au participat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, deputați de Argeș ai PSD, Simona Bucura Oprescu, Aurel Bălășoiu, Remus Mihalcea,Nicolae Pavelescu, primarul comunei Ştefan cel Mare, Ion Parpală şi alţi oficiali ai judeţului.
Cu toţii au fost impresionaţi de slujba ţinută de părintele Casian.
„Astăzi, în sfânta zi a Izvorului Tămăduirii, am participat la slujba de la mănăstirea #Glavacioc din comuna Ștefan cel Mare oficiată de un sobor de preoți în frunte cu părintele protosinghel #Casian, starețul mănăstirii.
În acest loc magic am simțit bucuria tuturor celor prezenți de a primi drept hrană Cuvântul Domnului și apă sfințită de la izvorul făcător de #minuni din apropiere. Aceeași bucurie am trăit-o și în timpul procesiunii cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Într-un singur glas am mărturisit toți “Adevărat a înviat!” când preoții au rostit Adevărul: “Hristos a înviat!”.
Mănăstirea Glavacioc a fost una dintre cele mai însemnate și mai bogate mănăstiri ale Țării Românești. Ridicat în zona de confluenţă a trei judeţe – Argeş, Dâmboviţa şi Teleorman – în locul unde altădată îşi dădeau întâlnire dumbrăvile Vlăsiei şi codrii Teleormanului, ansamblul monahal de aici rămâne un însemn viu al credinţei de odinioară a românilor nord-dunăreni, credinţă trează în sufletele celor ce vieţuiesc şi astăzi aici.”, au precizat social democraţii din Argeş pe pagina oficială de facebook a partidului.



