ITM, verificări la angajatorii care utilizează zilieri și/sau salariați temporari

ITM, verificări la angajatorii care utilizează zilieri și/sau salariați temporari

În perioada 01.04.2024-20.09.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, a desfășurat Campania Națională de informare, conștientizare și monitorizare a angajatorilor privind riscurile existente la locurile de muncă unde se utilizează zilieri și/sau salariați temporari.

în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stipulate de Legea nr.52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale Normelor Metodologice de aplicare a acesteia.

Au fost verificați 35 agenți economici, în urma controalelor fiind identificate neconformități cu privire la: neasigurarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neprezentarea documentelor solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului, neasigurarea măsurilor necesare pentru acordarea primului ajutor.
Așadar, au fost constatate 4 neconformități, în urma cărora au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 13.000 lei.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș subliniază importanța respectării legislației în domeniul SSM, în special în cazul lucrătorilor zilieri și temporari, care sunt adesea expuși unor riscuri suplimentare din cauza naturii muncii lor.

Instituția va continua monitorizarea activă a angajatorilor pentru a se asigura că aceștia respectă normele de securitate și sănătate în muncă și că toți lucrătorii beneficiază de condiții de muncă sigure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...