ITM Argeș- amenzi de 136.000 lei

ITMA

În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară activitate fără forme legale, ITM Argeş a efectuat un număr de 175 de controale în luna decembrie a anului trecut. Astfel, la 10 angajatori au fost depistate ca lucrând fără forme legale de angajare un număr de 44 de persoane. În urma acestor controale au fost  aplicate 12 amenzi, valoarea lor fiind în sumă de 136.000 lei. La 2 angajatori au fost găsite peste 5 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare. În acest caz au fost sesizate organele de cercetare penală conform prevederilor art.264 alin 4 din Codul Muncii, republicat. Deficienţele constatate în urma controalelor: neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat;neacordarea drepturilor salariale;netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor; necompensarea în bani, la încetarea activităţii, a concediului de odihnă cuvenit;neîncheiere contract individual de muncă în formă scrisă. Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe : tăierea și rindeluirea lemnului; alimentație publică, transport, construcţii, protecție și pază; confecții textile, activități de studiere a pieței și sondarea opiniei publice.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PSD Topoloveni are o nouă conducere! Distincție importantă pentru primarul Gheorghiță Boțârcă!

Luni a avut loc Conferința Orășenească de Alegeri a PSD Topoloveni, în cadrul căreia în funcția de președinte al organizației a fost ales Dan Pavel, care va fi sprijinit în activitate de primarul Gheorghiță Boțârcă. Tot astăzi a fost aleasă și noua #echipă de conducere a PSD Topoloveni. Un moment deosebit al conferinței l-a reprezentat […]

Citește mai mult...

Primarul comunei Săpata, Laurențiu Micu și-a botezat fiica

Weekendul trecut, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Săpata, micuța Amira Nicoleta, fiica primarului comunei Săpata, Laurențiu Micu, și a soției sale, Ramona, a primit Sfânta Taină a Botezului. Nașii de botez au fost Cristi Funie, director general al Serviciului Public Județean de Pază și Ordine Argeș, și soția sa, Gabriela. Alături de părinți, […]

Citește mai mult...

23 de elevi din Pitești pornesc spre o nouă experiență internațională în orașul înfrățit Kragujevac!

23 de elevi din Pitești pornesc spre o nouă experiență internațională în orașul înfrățit Kragujevac! Astăzi, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, s-a întâlnit cu cei 23 de elevi care vor reprezenta orașul nostru în cadrul Taberei internaționale de vară Pitești – Kragujevac, proiect cu o tradiție de peste 45 de ani, desfășurat pe bază de […]

Citește mai mult...