Ion Mînzînă și echipa PSD, alături de Marian Miu în mijlocul gospodarilor din Rociu

Ion Mînzînă și echipa PSD, alături de Marian Miu în mijlocul gospodarilor din Rociu
Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, împreună cu parlamentari, primari, consilieri județeni și locali ai PSD și cu candidatul PSD la Primărie Marian Miu, au fost astăzi în Târgul Săptămânal din Rociu. Este un târg cu o bogată tradiție, fiind un prilej de mare mândrie pentru locuitorii comunei. Aici vin producători și comercianți din tot sudul Argeșului și nu numai.

“Am tot respectul și toată admirația pentru oamenii Rociu care își valorifică munca aici. Prin tot ceea ce facem prin Consiliul Județean și cu sprijinul parlamentarilor de Argeș ai PSD ne propunem să construim și să modernizăm fiecare localitate a județului. Același lucru ni-l dorim și pentru Rociu, o localitate cu oameni harnici, pricepuți și care merită cele mai bune condiții de trai. Îl vom sprijini pe Marian Miu să îndeplinească acest deziderat”, a declarat Ion Mînzînă.

La Rociu au fost astăzi și senatorul Cristina Stocheci, vicepreședinții CJ Argeș Adrian Bughiu și Marius Nicolaescu, administratorul public al județului Cristi Puiu, secretarul tehnic Cristi Funie.

Material realizat de SC Contra Atac Media Online SRL la comanda Partidului Social Democrat, Organizația Arges, Cod Mandatar Financiar 21240002

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Minor de 17 ani, plecat voluntar dintr-un complex de tip familial, din Pitești

Minor de 17 ani, plecat voluntar dintr-un complex de tip familial, din Pitești Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, în după-amiaza zilei de 3 noiembrie, cu privire la faptul că minorul CATALAN IONUȚ ANDREI, de 17 ani, a plecat voluntar, dintr-un centru pentru minori, din municipiul Pitești. Cel în cauză este […]

Citește mai mult...

Tânăr de 18 ani reținut de polițiștii din Curtea de Argeș în urma cercetărilor privind mai multe infracțiuni la regimul rutier

Tânăr de 18 ani reținut de polițiștii din Curtea de Argeș în urma cercetărilor privind mai multe infracțiuni la regimul rutier În ziua de 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, au continuat cercetările în mai multe cauze penale aflate sub […]

Citește mai mult...

HANDBALUL FEMININ FACE SPECTACOL LA MIOVENI!

HANDBALUL FEMININ FACE SPECTACOL LA MIOVENI! Vineri, 6 noiembrie 2026, Sala Sporturilor Mioveni va găzdui două partide de handbal feminin, în care echipele de junioare II și senioare ale CS Star Mioveni vor evolua în fața propriilor suporteri. De la ora 14:00, junioarele II, pregătite de profesoara Silvia Purice, vor întâlni ACS Muntenia Pitești, în […]

Citește mai mult...