Ion Mînzînă și Cristian Gentea, la “Ignatul la Golești”

Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, și Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, au participat astăzi la evenimentul tradițional – “Ignatul la Golești” – care a devenit și o formă de manifestare a solidarității.

”Nu doar că încercăm să păstrăm vie tradiția sacrificării acestor animale cu toate obiceiurile specifice din fiecare zonă din Argeș, dar este și un mesaj pe care îl trasmitem – acela că trebuie să fim mereu alături de cei de lângă noi, mai ales în această perioadă.

Ca de obicei, cantitatea de carne rezultată în urma sacrificării porcilor, peste o tonă, va ajunge la beneficiarii din unitățile de asistență socială aflate în administrarea Consiliului Județean Argeș și DGASPC Argeș.

Le mulțumesc mult acelora dintre primarii din Argeș care au înțeles să facă un efort și să răspundă pozitiv invitației făcută de Filiala Argeș a Asociației Comunelor din România și primarului #IonDumitru de la #Albota și de către Consiliul Judetean”, transmite Ion Mînzînă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...