Ioana Făcăleață: Viitorul se construiește pas cu pas, cu muncă și determinare, chiar și atunci când drumul nu este ușor

Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș, transmite că a avut astăzi satisfacția să vadă, încă o dată, că Argeșul are copii și tineri excepționali! Mai ales că vorbim despre copii abandonați care au crescut în centre de plasament sau la asistenți maternali, copii care sunt beneficiari ai sistemului de asistență socială, dar care au depășit orice obstacole pentru a-și urma visurile.

”Ei sunt definiția succesului!
Am participat astăzi la “Ziua Carierei” acolo unde am întâlnit tineri excepționali, unii care au crescut în centre de plasament, în familii maternale și acum au o carieră de succes sau tineri care sunt încă beneficiari ai sistemului de asistență socială, au rezultate excepționale la învățătură și urmează să își găsească drumul.
De exemplu, unul dintre foștii beneficiari ai sistemului de protecție este astăzi medic rezident cardiolog la Sibiu – o dovadă clară că, prin muncă și perseverență, poți ajunge acolo unde îți propui.
Iar o tânără este studentă în anul IV la Medicină unde învață din greu pentru a-și împlini vocația de a avea grijă de oameni și de a salva vieți.
Sunt povești care inspiră și care arată că viitorul se construiește pas cu pas, cu muncă și determinare, chiar și atunci când drumul nu este ușor.
Felicit organizatorii – Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș, Consiliul Județean Argeș, DGASPC Argeș, și Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” – pentru această inițiativă care demonstreaza cum arată, de fapt, succesul: colaborare, implicare și șanse reale pentru tineri.
Cred cu tărie că cea mai mare investiție pe care o putem face este în copii și tineri. Să le oferim instrumentele, încrederea și sprijinul necesar pentru a-și construi propriul drum în viață!”, a transmis Ioana Făcăleață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Salubritate 2000 S.A.: Suplimentare containere pentru campania care va avea loc săptămâna aceasta!

În cadrul campaniei de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE, care va avea loc săptămâna aceasta, se va amplasa un container și în cartierul Banat la bl. B17 (biserică). Nu uitați! Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, săptămâna aceasta, a treia campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, […]

Citește mai mult...

Eveniment religios de amploare în Pitești. Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia va fi adus în pelerinaj

Credincioșii din județul Argeș și din întreaga țară sunt așteptați la un eveniment spiritual deosebit la începutul lunii viitoare. Brâul Maicii Domnului, una dintre cele mai prețuite relicve ale creștinătății răsăritene, va fi adus în pelerinaj la Biserica „Sfântul Pantelimon” (aflată în incinta Spitalului Județean din Pitești), în perioada 5-6 octombrie. Odorul sfânt provine de […]

Citește mai mult...

Lucrări de reparații pe Bulevardul Republicii

Lucrări de reparații pe Bulevardul Republicii Astăzi, 21 septembrie, începând cu ora 22:00, vor fi executate lucrări de reparații pe Bulevardul Republicii – tronsonul cuprins între zona Gară Sud și intersecția cu strada C.A. Rosetti. ”Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, participanții la trafic sunt rugați să circule cu atenție sporită și să respecte […]

Citește mai mult...