Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș: Dotări medicale de top la Spitalul Județean, rezultate ale celor mai mari investiții din ultimii 35 de ani

Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș: Dotări medicale de top la Spitalul Județean, rezultate ale celor mai mari investiții din ultimii 35 de ani

Modernizarea Spitalului Județean de Urgență Pitești continuă, iar anul 2026 aduce noi investiții majore în aparatură medicală performantă. Prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, a anunțat că unitatea medicală a fost dotată cu echipamente esențiale pentru salvarea de vieți și creșterea calității actului medical.

Printre acestea se numără un angiograf de ultimă generație, echipament-cheie pentru diagnosticarea și intervenția rapidă în bolile cardiovasculare. Aparatul a fost achiziționat prin finanțare comună a Ministerului Sănătății și a Consiliului Județean Argeș, consolidând rolul Spitalului Județean Pitești ca centru medical regional.

De asemenea, Secția de Urologie beneficiază acum de un laser medical de mare putere, cel mai performant din județ, achiziționat integral din fondurile Consiliului Județean Argeș. Noul echipament permite tratarea unor afecțiuni grave prin metode moderne, minim invazive.

Prefectul Ioana Făcăleață a subliniat că aceste investiții sunt rezultatul unei cooperări reale între instituții și reprezintă o dovadă a preocupării constante pentru sănătatea argeșenilor. Totodată, aceasta a felicitat Consiliul Județean Argeș pentru cel mai amplu program de investiții în sistemul medical județean din ultimele trei decenii și jumătate.

”Aparatură medicală de ultimă generație la Spitalul Județean!
Investițiile în sănătate sunt, fără îndoială, cele mai valoroase investiții care pot fi făcute pentru oameni. Tocmai de aceea nu pot decât să mă bucur să știu că, începând din acest an, argeșenii vor beneficia de aparatură medicală de ultimă generație, esențială pentru diagnosticarea rapidă și pentru salvarea de vieți.
Argeșenii au acces din acest an la aparatură medicală nouă de ultimă generație în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Este vorba despre un nou angiograf modern și de un laser de mare putere pentru afecțiuni urologice.
Angiograful este un echipament esențial pentru diagnosticarea rapidă și intervenție pentru tratarea afecțiunilor cardiovasculare. Această investiție – finanțată de Ministerul Sănătății și de Consiliul Județean – înseamnă intervenții mai rapide și mai sigure pentru pacienții cu infarct, proceduri realizate la standarde europene și consolidarea rolului Spitalului Județean ca centru medical regional.
De asemenea, Secția de Urologie a fost dotată cu un laser medical de mare putere, achiziționat integral din fondurile Consiliul Județean Argeș. Cu ajutorul acestui echipament pot fi tratate afecțiuni precum pietrele la rinichi, tumorile de pe uretere, tumorile vezicii urinare și adenomul de prostată. Este cel mai puternic laser de acest tip din sistemul de sănătate din județul Argeș.
Acestea sunt rezultate ale grijii pentru sănătatea argeșenilor și a cooperării reale între instituții – de la finanțarea asigurată prin Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Argeș, până la eforturile echipelor medicale. Investițiile în aparatură performantă înseamnă nu doar tratamente mai bune pentru pacienți, ci și condiții care atrag medici buni și noi specialiști.
Felicit Consiliul Județean Argeș pentru că în ultimii ani au fost făcute cele mai mari investiții în sistemul medical din județ din ultimii 35 de ani!”, a transmis Ioana Făcăleață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

AJOFM Argeș organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă Pas spre Angajare în data de 19 iunie 2026

AJOFM Argeș organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă Pas spre Angajare în data de 19 iunie 2026 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș invită persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și angajatorii interesați de recrutare, să participe vineri, 19 iunie 2026, la Bursa Locurilor de Muncă ‘’Pas spre Angajare’’. […]

Citește mai mult...

Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 25 iunie, ora 14:00, până vineri, 26 iunie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și […]

Citește mai mult...

Argeş. Restricții temporare de circulație pe DJ 659

Restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita jud. Dâmbovița)! Perioada: 8 iunie – 15 septembrie 2026 Regia Județeană de Drumuri Argeș informează că, în intervalul 8 iunie – 15 septembrie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație […]

Citește mai mult...