Întâlniri de lucru la Consiliul Județean Argeș pe tema implementării fondurilor europene în Regiunea Sud-Muntenia

Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – joi, 8 august 2024

Timp de două zile, Consiliul Județean Argeș a fost gazda mai multor întâlniri de lucru organizate de Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, la care au participat reprezentanți ai consiliilor județene din regiune, respectiv echipele care lucrează la implementarea proiectelor pe fonduri europene.

Întâlnirile au fost prezidate de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, alături de conducerea ADR Sud-Muntenia reprezentată de directorul general, Liviu Gabriel Mușat, directorul Direcției Autoritatea de Management PR Sud-Muntenia 2021-2027, Gabriela Călin, și directorul Cabinetului Directorului General, Andreea-Mirela Tache.

Din partea conducerii Consiliului Județean Argeș, au participat și vicepreședintele Marius Nicolaescu, coordonatorul activității privind implementarea proiectelor cu finanțare europeană la nivelul Consiliului Județean, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public al județului Argeș, Cristian Puiu.

Prima întâlnire de lucru a avut ca temă de discuție implementarea proiectelor europene în infrastructura rutieră. Până la acest moment, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, s-au semnat 7 contracte de infrastructură rutieră la nivelul județelor din regiune.

„Bine ați venit în județul Argeș! Este o onoare pentru noi să organizăm aceste întâlniri împreună cu ADR Sud-Muntenia. Întotdeauna ne propunem să fim mai buni și să facem din echipa ce ne reprezintă, echipa ADR, una dintre cele mai bune echipe din România. Prin aceste întâlniri de lucru ne dorim să găsim soluțiile cele mai bune și să implementăm cu succes proiectele europene, așa cum s-a întâmplat și până în prezent la nivelul Consiliului Județean Argeș. Argeșul este fruntaș în regiune din punct de vedere al atragerii de fonduri europene. În noul Program Regional 2021-2027, Consiliul Județean Argeș a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 679: Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – lim. Jud. Olt”, în lungime de 48 km. Este cel mai mare proiect cu finanțare europeană din istoria Regiunii SUD – Muntenia, în valoare de peste 77 milioane de euro. Suntem implicați și ne dorim să depunem în continuare spre finanțare cât mai multe proiecte de dezvoltare. În acest fel, avem grijă să contribuim și noi, așa cum putem, pentru viitorul copiilor noștri.” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

„În momentul de față avem semnate 7 contracte de infrastructură rutieră la nivelul județelor din regiune. Sunt primele și cele mai mari contracte din întreaga Regiune Sud-Muntenia. Întrucât există noutăți în logica de implementare, în proceduri și în regulamentele europene, am ținut să avem această întâlnire înainte de a începe activitățile din proiect.” – Liviu Mușat, director ADR Sud-Muntenia.

A doua întâlnire de lucru a avut ca temă proiectul privind Centrul de Date Regional Sud Muntenia, o operațiune de importanță strategică în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027. Aspectele privind implementarea acestui proiect și beneficiile pe care le va aduce pentru autoritățile publice locale din regiune au fost prezentate de General-maior ing. Mădălin Mihai, director adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale. La întânire a fost prezent și Adrian Gîdea, președintele Consiliului Județean Teleorman și președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.

Seria ședințelor de lucru organizate de ADR Sud-Muntenia s-a încheiat cu o sesiune de informare privind oportunitățile de finanțare pentru autoritățile publice locale din județul Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...