Întâlnire între conducerea Consiliului Județean Argeș și reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura

Întâlnire între conducerea Consiliului Județean Argeș și reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura

Conducerea Consiliului Județean Argeș s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura pentru a analiza rezultatele colaborării dintre cele două instituții și pentru a stabili direcțiile de acțiune în vederea gestionării eficiente și umane a câinilor fără stăpân din județ.

La întâlnire au participat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, Roxana Stoenescu – director executiv, Ana Minca – șef serviciu, precum și reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung.

Colaborarea dintre Consiliul Județean Argeș și Asociația Tierhilfe Hoffnung are la bază rezultatele obținute în cadrul proiectului-pilot desfășurat la nivelul județului Argeș, în baza protocolului de cooperare încheiat la nivel național între ANSVSA și DSVSA Argeș încă din anul 2024. Ca urmare a rezultatelor înregistrate, în anul 2025 a fost semnat un protocol de colaborare pentru promovarea și susținerea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, iar succesul acestuia a determinat încheierea unui nou protocol pe o perioadă de doi ani.

Prin acest protocol, Consiliul Județean Argeș și-a asumat promovarea Programului de Sterilizare Gratuită a câinilor cu și fără stăpân din rasa comună și a metișilor acestora, promovarea adopțiilor din adăpostul Smeura, diseminarea informațiilor către unitățile administrativ-teritoriale și facilitarea colaborării dintre Asociație, DSVSA Argeș, Poliția Animalelor și autoritățile locale.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung au prezentat rezultatele obținute până în prezent. La baza de la Smeura lucrează în prezent 142 de angajați, iar bugetul anual al organizației depășește 5 milioane de euro, fonduri provenite exclusiv din donații.

„Suntem la Smeura de 26 de ani. Din aprilie 2024 am deschis Centrul Regional de Sterilizare și Înregistrare împreună cu Consiliul Județean Argeș. Scopul nostru este reducerea populației de câini comunitari într-un mod uman, prin sterilizare în masă”, au transmis reprezentanții Asociației.

Potrivit datelor prezentate, în județul Argeș există în prezent aproximativ 185.000 de câini, dintre care circa 85.000 nu au proprietar. În ultimii doi ani au fost sterilizate 40.000 de animale.

La adăpostul Smeura se află în prezent aproximativ 6.000 de câini, dintre care 1.200 sunt pui. Reprezentanții Asociației au subliniat importanța implicării medicilor veterinari și a DSVSA Argeș în înregistrarea câinilor în aplicația REX, precizând că organizația asigură gratuit sterilizarea animalelor identificate.

Totodată, reprezentanții Asociației au evidențiat faptul că lipsa implicării la nivel local, chiar și într-o singură comunitate, poate afecta eficiența programului de gestionare a câinilor fără stăpân. În astfel de situații, fenomenul de migrare a câinilor dintr-o localitate în alta conduce la transferarea problemei, fără o rezolvare reală și durabilă.

Cu toate acestea, reprezentanții Asociației au subliniat că, în majoritatea cazurilor, au găsit deschidere, înțelegere și implicare din partea administrațiilor locale, ceea ce a contribuit semnificativ la rezultatele obținute până în prezent.

Pentru consolidarea colaborării cu autoritățile locale, mâine, 17 iunie, va avea loc o nouă întâlnire cu primarii și reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județ, în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele programului și măsurile necesare pentru continuarea acestuia.

„Ne dorim ca Argeșul să fie primul județ din România care gestionează eficient problema câinilor fără stăpân. Acest lucru este posibil doar printr-un program amplu de sterilizare”, au mai precizat reprezentanții Asociației.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și-a exprimat sprijinul pentru continuarea și dezvoltarea parteneriatului:

„Am semnat acest protocol pentru că apreciem misiunea pe care o desfășurați și rezultatele pe care le-ați obținut. Mă bucur să aud că există șansa ca Argeșul să devină primul județ fără câini fără stăpân pe străzi. Vă asigur de tot sprijinul nostru și vă rog să ne spuneți concret cu ce probleme vă confruntați, pentru a identifica împreună soluții și pentru a duce această misiune la bun sfârșit.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reținut de polițiștii din Mioveni pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice

Reținut de polițiștii din Mioveni pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice În ziua de 15 iunie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați de către angajata unui local din Mioveni cu privire la faptul că un bărbat ar fi amenințat cu acte de violență persoane aflate […]

Citește mai mult...

O nouă ședință a Consiliului Local Mioveni

O nouă ședință a Consiliului Local Mioveni Joi, 18 iunie 2026, începând cu ora 17:00, la sediul Primăriei orașului Mioveni, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi sunt înscrise 12 proiecte de hotărâre care vizează buna funcționare a administrației publice locale și dezvoltarea orașului. Printre acestea se regăsesc: aprobarea […]

Citește mai mult...

ULEIUL ALIMENTAR UZAT POATE FI PREDAT PENTRU RECICLARE LA PIAȚA AGROALIMENTARĂ „DACIA”

ULEIUL ALIMENTAR UZAT POATE FI PREDAT PENTRU RECICLARE LA PIAȚA AGROALIMENTARĂ „DACIA” Locuitorii orașului Mioveni au la dispoziție un punct de colectare a uleiului alimentar uzat în cadrul Pieței Agroalimentare „Dacia”, unde este amplasat un recipient special destinat acestui tip de deșeu. Prin utilizarea acestui sistem de colectare, cetățenii contribuie la protejarea mediului și la […]

Citește mai mult...