În prag de sărbători, s-a desfășurat o nouă ediție a evenimentului caritabil „Ignatul la Golești” 

În prag de sărbători, s-a desfășurat o nouă ediție a evenimentului caritabil „Ignatul la Golești”

Astăzi, 12 decembrie, a avut loc o nouă ediție a sărbătorii „Ignatul la Golești”, eveniment devenit deja tradiție, organizat în scop caritabil de Consiliul Județean Argeș în parteneriat cu Asociația Comunelor din România, filiala Argeș.

Ca în fiecare an, primarii argeșeni s-au mobilizat pentru această cauză nobilă. 16 porci au fost sacrificați, fiind donate aproximativ 1200 de kilograme de carne de porc către centrele de copii și bătrâni din structura DGASPC Argeș.

La Muzeul Golești, a fost o atmosferă de sărbătoare. Edilii s-au întrecut în respectarea tradiției de a tăia porcul și de a pregăti preparatele tradiționale specifice acestui obicei. Vizitatorii au asistat la ritualul tăierii porcului și au gustat din delicioasele produse tradiționale. Atmosfera a fost întreținută de Orchestra “Doina Argeșului”, dirijată de maestrul Cătălin Iancu.

Alături de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public al județului Argeș, Marius Cristian Puiu, au fost prezenți parlamentari de Argeș, consilieri județeni și directori de instituții publice.

“Este o sărbătoare care se adresează, în primul rând, oamenilor cu mai puține posibilități. Așa cum spunea un geniu al poeziei românești, este important ca niciodată să nu îi uităm pe cei mai triști ca noi. Le mulțumesc tuturor primarilor implicați în organizarea acestui eveniment caritabil. Astăzi, aici, la Golești, s-a creat o lume pe care o iubesc, o lume a oamenilor cu inimă, o lume a oamenilor care știu ce înseamnă să fii aproape de cei aflați în nevoie.” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

“Este un motiv în plus de bucurie pentru că, iată, peste ani și ani acest eveniment rezistă și vreau să transmit mulțumiri speciale Asociației Comunelor din România, filiala Argeș, pentru că achiesează în fiecare an la inițiativa Consiliului Județean. Reușim împreună, pe de o parte, să ducem mai departe aceste obiceiuri și tradiții și, pe de altă parte, să fim aproape de cei aflați în nevoie.” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș

Consiliul Județean Argeș transmite mulțumiri Asociației Comunelor din România, filiala Argeș, președintelui Ion Dumitru, tuturor primarilor implicați în acțiunea caritabilă „Ignatul la Golești”, precum și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Alegeri în Organizațiile PSD din Căteasca, Oarja și Bradu!

Ieri au avut loc Adunările Generale de Alegeri în cadrul organizațiilor PSD din comunele Căteasca, Oarja și Bradu, în urma cărora au fost desemnate noile #echipe de conducere. 🌹Alegeri în Organizațiile PSD din Căteasca, Oarja și Bradu! Echipe performante și dezvoltare! ℹ️În ultimii ani, comunele Căteasca, Oarja și Bradu au cunoscut o dezvoltare constantă și […]

Citește mai mult...

Muzeul Golești a celebrat 200 de ani de la înființarea primei școli cu predare în limba română gratuită

Obișnuiți în prezent să avem învățământ gratuit, uităm prea des că în secolele trecute copiii țăranilor sau ai meșteșugarilor care nu dețineau averi nu aveau nicio șansă la educație, condamnați generații după generații la un trai greu, plin de privațiuni și abuzuri, pentru că nimic în afară de învățătătură nu ridică omul din colbul sărăciei […]

Citește mai mult...

Se opreşte apa potabilă în Piteşti, zona Centru! Vezi programul și consumatorii afectați

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Centru, începând de sâmbătă 02.05.2026, de la ora 700, până duminică 03.05.2026, la ora 700, fiind afectaţi utilizatorii din: b-dul Republicii – de la intersecția cu str. Constantin Zărnescu până la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș; b-dul I.C. Brătianu […]

Citește mai mult...