În Argeș începe screening-ul gratuit pentru cancer colorectal: Peste 25.000 de persoane vor fi testate

În Argeș începe screening-ul gratuit pentru cancer colorectal: Peste 25.000 de persoane vor fi testate

Astăzi, în județul Argeș a fost lansat proiectul ROCCAS 4 SM, dedicat prevenției, depistării precoce și tratamentului cancerului colorectal în regiunea Sud-Muntenia. Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean Argeș și a reunit autorități locale, medici specialiști și reprezentanți ai proiectului.

Proiectul este implementat de Prof. univ. dr. Cristian Gheorghe, managerul proiectului, Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea, și prof. univ. dr. Mircea Mănuc, coordonator program screening CCR, în parteneriat cu Institutul Clinic Fundeni și Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN. Aceștia au atras fondurile și coordonează implementarea programului în județ.

Alături de echipa de implementare au fost: vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, prefectul Ioana Făcăleață, conducerea DSP Argeș, CAS Argeș și Colegiul Medicilor Argeș.

„Consiliul Județean Argeș va susține mereu astfel de proiecte. Sănătatea argeșenilor este prioritatea noastră. Avem în administrare 9 spitale, pentru care s-au atras și investit peste 80 de milioane de euro.” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș.

Organizatorii au explicat că județul Argeș nu a fost ales întâmplător pentru a începe acest proiect, ci datorită implicării constante a autorităților județene și locale în proiecte de sănătate care au avut deja rezultate foarte bune.

Proiectul ROCCAS 4 SM se adresează persoanelor din medii vulnerabile cu vârsta între 50 și 74 de ani și își propune:

Informarea și conștientizarea a 31.575 de persoane
Testarea FIT a 25.260 persoane
Retestarea FIT a 4.724 persoane
Efectuarea a minimum 1.266 de colonoscopii la Centrul de Prevenție al Institutului Clinic Fundeni.

Scopul proiectului este să salveze vieți, să reducă mortalitatea prin cancer colorectal și să ofere acces echitabil la screening persoanelor vulnerabile din regiunea Sud-Muntenia. Prin informare, testare și monitorizare, ROCCAS 4 SM aduce o șansă reală la sănătate pentru comunitatea argeșeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mesaj special – Ion Mînzînă, președinte CJ și președintele PSD Argeș

De praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, mă rog ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace în case și putere în încercări. La mulți ani binecuvântați tuturor celor care își sărbătoresc astăzi numele! Ion Mînzînă, președinte CJ și președintele PSD Argeș

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special

Cristian Gentea, mesaj pentru sărbătoriții zilei:  „La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, „cei dintâi între îngeri”! Să aveți parte de multă sănătate, liniște sufletească, bucurii nenumărate și împliniri, alături de cei dragi! Fie ca ocrotirea Sfinților Arhangheli să vă însoțească mereu!”

Citește mai mult...