Ilie Bolojan, după anunțul Dacia privind plecările voluntare: Aceasta este realitatea

Premierul Ilie Bolojan a declarat la Palatul Victoria că decizia companiei Dacia de a lansa un nou program de plecări voluntare nu are legătură cu o eventuală instabilitate fiscală în România. El a respins categoric această interpretare, precizând că cadrul fiscal este unul previzibil și a fost deja stabilizat. Potrivit șefului Guvernului, dificultățile cu care se confruntă marii angajatori sunt generate în principal de contextul economic de la nivelul Uniunii Europene, nu de politicile fiscale interne.
Potrivit premierului Ilie Bolojan, economia României funcționează în strânsă interdependență cu cea a Uniunii Europene, iar temperarea ritmului de creștere la nivel european se reflectă direct asupra firmelor din plan intern, inclusiv din sectorul auto. În acest cadru, a arătat el, corecțiile economice duc în mod firesc la procese de reorganizare și concentrare a activităților.

„Nu cred că putem vorbi de impredictibilitate fiscală, pentru că am încercat ca toate măsurile care au fost adoptate să fie stabilizate. Am făcut acest lucru. Sigur, poți să vorbești de o anumită percepție de instabilitate politică, dacă te uiți la declarațiile care se fac în România (…) dar economia României este o economie care este conectată într-o mare măsură la cea a UE și trebuie să recunoaștem că în acești ani creșterile în economia UE nu au fost de natură să fie un element de tractare pentru economia noastră. Când economia UE merge bine, o bună parte din lanțurile noastre valorice fiind parte din aceste lanțuri europene, o bună parte din companiile noastre fiind parteneri, producători pentru cele europeni există un efect de antrenare și asta ne afectează pe toți, neocolind nici faptul că măsurile de ajustare economică ele au un efect de concentrare economică. Aceasta este realitatea și nu putem nega. Așa se întâmplă în orice țară când iei astfel de măsuri”, a declarat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...