Guvernul majorează valoarea tichetelor de masă

Liderii coaliției de guvernare au ajuns la un acord privind majorarea valorii tichetului de masă de la 40 la 45 de lei brut, potrivit unor surse politice. Decizia, care va fi aplicată începând cu anul 2026, face parte din pachetul de măsuri economice negociat în paralel cu reforma administrației publice.
Deși măsura marchează o creștere, nivelul aprobat este mai mic decât varianta inițială, discutată în ultimele săptămâni, care prevedea o urcare până la 50 de lei. Executivul a optat pentru o variantă „de compromis”, menită să reducă impactul asupra bugetului într-un context în care statul trebuie să limiteze cheltuielile cu personalul și beneficiile fiscale.

Noua valoare a tichetului de masă – 45 de lei brut – rămâne supusă impozitului pe venit și contribuției la sănătate (CASS), dar nu și contribuției la pensii. Surse guvernamentale explică faptul că decizia a fost rezultatul unui echilibru între solicitările sindicatelor, care au cerut o creștere semnificativă pentru a compensa inflația, și poziția Ministerului de Finanțe, care a avertizat că o creștere la 50 de lei ar fi adus un cost suplimentar de peste 1 miliard de lei anual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sinecuri pe Apa Sâmbetei: Elena Iagăr și Alin Călinescu, șomerii de lux ai Alinei Gorghiu

Reorganizările instituțiilor publice încep să lovească și în zona sinecuriștilor care au ocupat, în ultimii ani, funcții de conducere în instituții de cultură cu sprijinul Alinei Gorghiu, (încă) președintă a PNL Argeș. Dar vin vremuri grele pentru Alin Călinescu și Elena Iagăr, ambii cu trasee profesionale și politice strâns legate de Alina Gorghiu după ce […]

Citește mai mult...

316.000 de lei sau lipsă de prejudiciu? În dosarul caselor DGASPC Argeș, totul poate porni de la o cotă de TVA

316.000 de lei sau lipsă de prejudiciu? În dosarul caselor DGASPC Argeș, totul poate porni de la o cotă de TVA În dosarul privind achiziția de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș a cinci imobile destinate persoanelor adulte cu dizabilități, stabilirea prejudiciului depinde, potrivit argumentelor formulate în cauză, inclusiv de cota […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în orașul Costești în data de 19 august 2026

Se oprește apa potabilă în orașul Costești în data de 19 august 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești, în ziua de miercuri 19 august 2026, între orele 830 – 1800, fiind afectaţi utilizatorii situați pe străzile Victoriei și Telești – parțial. Oprirea este necesară în vederea cuplării […]

Citește mai mult...