Greva din Educație va fi suspendată!

Greva din Educație va fi suspendată!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:
principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.
În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată, se arată în comunicatul sindicatelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consiliul Județean construiește locuințe de serviciu pentru cadre medicale

Pentru Consiliul Judetean Arges, sănătatea rămâne una dintre cele mai mari priorități, afirmă Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș. ”Știu cât de mult înseamnă pentru argeșeni să beneficieze de servicii medicale de calitate aici, acasă, în Argeș. Știu cât de important este și pentru tinerii medici aflați la început de drum să găsească sprijin, stabilitate […]

Citește mai mult...

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă Federația Română de Handbal informează spectatorii că biletele pentru meciurile IHF Women’s U18 World Championship 2026 pot fi achiziționate atât online, prin platforma Eventim, cât și de la casele de bilete ale […]

Citește mai mult...

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C!

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C! Primăria Orașului Mioveni informează că a început o nouă etapă de repartizare a locuințelor reabilitate din cadrul Căminului C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, în cadrul căreia sunt disponibile mai multe garsoniere, aflate în administrarea autorității publice locale și destinate închirierii. Cererile […]

Citește mai mult...