Primarul Piteștiului este foarte supărat pe cei care vandalizează în spațiul public. Gentea face apel la responsabilitate.
„Ne dăm cu stângul în dreptul: ne dorim să schimbăm Piteștiul, investim, înfrumusețăm, dar distrugem!
Nu am să înțeleg niciodată de unde vine răutatea celor care vandalizează în spațiul public!
În parcul Prundu, cineva a încercat să distrugă sistemul de bike-sharing – ecran tactil zgâriat, rastel delocalizat!!
Câte mii de camere ne-ar trebui, infrastructură și oameni, să monitorizeze cheful de „a fi cool” al unor indivizi?!
Îi vom găsi, dar nu se schimbă problema – lipsa de educație e o chestiune pe care administrația locală nu și-o poate asuma!
Facem apel din nou la responsabilitate: ORAȘUL ESTE IMAGINEA NOASTRĂ, orașul suntem noi!”, transmite Cristian Gentea.